Vor fi alimentate cardurile „Sprijin pentru România” până în 15 august. Câţi bani primesc persoanele vulnerabile o dată la două luni

Vor fi alimentate cardurile „Sprijin pentru România” până în 15 august. Câţi bani primesc persoanele vulnerabile o dată la două luni
| Foto: https://www.facebook.com/MinisterulInvestitiilorsiProiectelorEuropene/

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că va realimenta cardurile „Sprijin pentru România”, destinate persoanelor vulnerabile. 

Ajutorul este acordat o dată la două luni. Aproximativ 2,5 milioane de persoane beneficiază de el, iar fiecare beneficiar va primi câte 250 de lei.

„Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede”, a anunţat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 lei la 2 luni sunt transmise MIPE, înainte de plata fiecărei tranșe, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat și de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Posesorii cardurilor care nu sunt alimentate cu noua transă de 250 lei trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau instituțiilor subordonate MMSS (casele teritoriale de pensii / agențiile județene pentru plăți și inspecție socială).

De la începutul programului și până în până în prezent, au fost virate către beneficiari alte 7 tranșe aferente ajutoarelor de 250 de lei.

Beneficiarii „Sprijin pentru România”

Potrivit OUG nr. 63/2022, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni:

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Comenteaza