Inter își trimite la CFR una dintre fostele vedete ale echipei de tineret: Obiora, așteptat în cantonamentul de la Marbella

Inter își trimite la CFR una dintre fostele vedete ale echipei de tineret: Obiora, așteptat în cantonamentul de la Marbella
CFR se reorientează după ce negocierile cu Jander, de la Olhanense, au fost sistate.

Campioana a încercat să-l cumpere pe mijlocașul Jander Santana, de la Olhanense, un fotbalist defensiv care ar fi trebuit să acopere golul lăsat de plecarea lui Luis Alberto. Cu o cotă bună în Portugalia și intrat în ultimele șase luni de contract, Jander a devenit o țintă și pentru Sporting Braga, dar și pentru rușii de la FC Krasnodar. Cum perioada de transferuri s-a încheiat în Liga Sagres pe 31 ianuarie, iar jucătorul este tot la Olhanense, acesta mai are doar posibilitatea unei mutări în Estul Europei. CFR-ul îi dăduse un termen chiar pe 31 , dar fotbalistul a refuzat oferta. Pentru a nu rămâne descoperiți la mijlocul terenului, clujenii și-au îndreptat imediat atenția către pistele viabile din Italia. Așa le-a fost propus de o firmă de impresariat și Nwankwo Emeka Obiora, un internaţional nigerian de 21 de ani, jucător deţinut în co-propietate de Inter Milano şi Parma. Fotbalistul are nevoie de jocuri și a acceptat propunerea de a „A revenit la Parma, dar va merge în România pentru că acolo perioada de transferuri nu s-a încheiat. Va juca la Cluj", a declarat impresarul jucătorului, Patrick Bastianelli în presa italiană.

El a ajuns în Europa în 2009, după ce a fost recrutat de scouterii lui Inter de la o școlă de fotbal din Nigeria. Mijlocașul le-a luat ochii italienilor și a devenit un titluar incontenstabil la Primavera, iar apoi a fost trimis la Parma să joace. A ajuns și în naționala de seniori a Nigeriei și este considerat unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști africani.
În turul campionatului, Obiora a jucat sub formă de împrumut la Padova. Obiora ar putea ajunge în aceste zile la Marbella, unde CFRCluj pregătește dubla cu Inter din 16-imile Europa League. 

Comenteaza