Ponor, Drăgulescu şi Iordache, decoraţi de Klaus Iohannis după Campionatele de la Cluj

Ponor, Drăgulescu şi Iordache, decoraţi de Klaus Iohannis după Campionatele de la Cluj
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a decorat pe sportivii români medaliați la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca. Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu sunt decoraţi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, iar Larisa Iordache cu Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a III-a.

În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca (19-23 aprilie a.c.), pentru talentul, pasiunea, devotamentul și profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internațional, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național 'Serviciul Credincios' în grad de Ofițer doamnei Cătălina Ponor și domnului Marian Drăgulescu, precum și Ordinul 'Meritul Sportiv', Clasa a III-a, cu o baretă, doamnei Larisa Iordach, se arată în comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis apreciază performanţele excepţionale înregistrate pe parcursul carierei, precum şi modul onorabil în care ei reprezintă România, se mai arată în comunicat.

Sportiva Cătălina Ponor a cucerit, duminică, medalia de aur la concursul de la bârnă din cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică de la Cluj-Napoca, probă în care Larisa Iordache a fost medaliată cu bronz. Marian Drăgulescu a cucerit aurul la sol şi argintul la sărituri.

Campionatele Europene de gimnastică artistică s-au desfășurat în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la competiție participând 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

 

Comenteaza