Spectatorii, interzişi pe “Ion Moina”

Spectatorii, interzişi pe “Ion Moina”
“U” riscă să joace până la finalul turului cu tribunele goale, după ce Jandarmeria a anunţat că nu va acorda aviz de disputare a meciurilor cu public pe stadionul “Ion Moina”.

Jandarmeria clujeană nu acceptă intrarea spectatorilor pe stadionul “Ion Moina”, invocând motive de securitate. Potrivit unei adrese trimise către autorităţi, reprezentanţii jandarmilor susţin că nu pot acorda avizul pentru organizarea competiţiilor sportive cu public pe arenă, astfel că “U” Cluj riscă să joace toate partidele din acest tur cu tribunele goale.

 

Motivul pentru care Jandarmeria nu acordă avizul îl reprezintă neefectuarea unor lucrări stipulate într-un proces-verbal încheiat pe 12 august 2008, care prevedea ca până pe 16 august să fie montate garduri despărţitoare pentru suporteri, iar până pe 12 septembrie, camere video pentru supravegherea publicului. De asemenea, ar fi trebuit amenajată o cameră specială pentru depozitarea obiectelor confiscate de la spectatori la intrarea acestora în arenă.

 

“Se poate merge chiar şi până la nedisputarea partidelor pe stadionul «Ion Moina», din cauza lipsei măsurilor de securitate prevăzute în Legea nr. 4/2008”, a declarat Dorin Bejenaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj.

 

Ioan Berche, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat, care administrează stadionul “Ion Moina”, susţine că vina aparţine în totalitate clubului Universitatea. “Noi nu am semnat nici un protocol la Consiliul Judeţean. Cei de la club s-au angajat să efectueze lucrările”, a spus el.

 

Acesta a mai menţionat că jandarmii ar fi acceptat să nu fie instalat un sistem de supraveghere video pe stadion, din cauza iminentei demolări a acestuia. “Am avut o înţelegere cu ei în acest sens”, a precizat Berche, ale cărui spuse sunt contrazise însă de adresa Jandarmeriei.

 

Reprezentanţii CFM Universitatea Cluj SA susţin însă că situaţia va fi rezolvată până la meciul de sâmbătă, cu Unirea Alba Iulia. “Suntem siguri că meciul se va desfăşura cu spectatori în cele mai bune condiţii”, a precizat Alin ªutea, PR managerul clubului.

 

“U” Cluj a disputat în acest sezon primele două meciuri fără spectatori pe “Ion Moina”, cu Drobeta Turnu Severin şi Liberty Oradea, în urma suspendării primite ca urmare a incidentelor înregistrare la jocul cu CFR Cluj, din ultima etapă a stagiunii precedente.

 

 

Acţiuni pentru Consiliul Judeţean

 

CFM Universitatea Cluj SA negociază cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj cooptarea instituţiei în rândul acţionarilor. Aportul Consiliului Judeţean la capitalul clubului ar urma să fie reprezentat de o scădere a chiriei percepute pentru antrenamentele şi meciurile echipei de fotbal, precum şi de cedarea a 50% din veniturile încasate de pe urma vânzării de publicitate pe stadion. Consiliul Judeţean va deveni astfel a doua instituţie publică ce deţine acţiuni la club, după Consiliul Local Cluj-Napoca.

Comenteaza