Ţenter: Toată echipa şi-a făcut datoria

Ţenter: Toată echipa şi-a făcut datoria
Antrenorul baschetbaliştilor clujeni s-a arătat mulţumit după victoria severă în faţa Sibiului.
“După acest meci pot să spun că suntem pe drumul cel bun, iar echipa se apropie de ceea ce îmi doresc eu să jucăm. A fost o partidă grea, dar mă bucur că ne-am făcut jocul şi am câştigat. Vreau să mulţumesc publicului, care a fost azi minunat, chiar îmi era dor de această atmosferă. Campionatul este lung, nu se decide locul întâi la Ploieşti. Azi toată echipa şi-a făcut datoria”, a declarat antrenorul Marcel Ţenter, după "U" Mobitelco - CSU Sibiu 93-68.

Omologul său s-a plâns de prestaţia apărării. “A fost un meci dificil, împotriva unei formaţii bune a Clujului. Am început promiţător, dar apoi ne-a fost tot mai dificil să ne menţinem în apropierea gazdelor. Avem mai mulţi jucători noi, Seals a încercat azi mult, mai ales de la “trei”, dar cred că principala noastră problemă a fost apărarea”, a spus Audrius Prakuraitis, antrenorul lui CSU Sibiu.

Comenteaza