Un nou caz Fabbiani la CFR Cluj: “Oraşul şi anturajul i-au luat minţile!”
- Scris de Catalin Suciu
- 14 Sep 2011, 00:10
- Sport
- Ascultă știrea

Potrivit finanţatorului Arpad Paszkany, cazul lui Sare este clasat, mijlocaşul ivorian urmând să plece cel târziu în iarnă de la formaţia din Gruia. Deşi îl apreciază pentru calităţile fotbalistice, Paszkany susţine că are probleme cu viaţa extrasportivă şi cu atitudinea faţă de colegi.
Cazul lui Cristian Fabbiani la CFR Cluj, este binecunoscut. Fotbalist talentat, argentinianul a impresionat în momentul transferului său la Cluj, dar după doar câteva luni a început să aibă mai multe escapade nocturne, fiind cunoscut drept un mare împătimit al cluburilor clujene. Nu i-a mers prea mult cu distracţia şi a fost expediat din Cluj, fără nici un regret. Acum, Sare pare să fi ajuns în acelaşi punct mort, după mai multe escapade. Ruptura dintre fotbalist şi club a devenit iremediabilă în vară, când Sare nu s-a mai prezentat în doilea cantonament al CFR-ului, motivând că nu s-a putut trezi la timp. A fost picătura care a umplut paharul, fiind trecut imediat pe lista neagră de conducere.
Nici după începerea campionatului situaţia lui nu s-a ameliorat, antrenându-se în prezent şi jucând pentru echipa secundă, sub comanda lui Alin Minteuan. Finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, consideră cazul încheiat şi spune că a încercat împreună cu impresarii fotbalistului găsirea unei soluţii. "Au fost mai multe discuţii, atât cu el cât şi cu agenţii săi. Ni s-a transmis că se încearcă un transfer într-un alt campionat sau un împrumut, dar nu s-a materializat nimic. A început cu stângul, noi am încercat să îl readucem pe drumul cel bun, dar când am văzut că persistă în greşeli faţă de colegi, antrenori, club, am considerat că este timpul să ne despărţim. E un jucător cu un anumit nivel, are calităţi şi le cunoaştem, dar oraşul şi anturajul i-au luat minţile", a declarat Paszkany. Sare are şi contractul blocat, neprimindu-şi ratele contractuale de mai mai mult timp pentru, aceasta constituind o formă de pedeapsă pentru escapadele sale.
Bouba Sare s-a născut la Abidjan, în Coasta de Fildeş şi a făcut primii paşi în Europa la vârsta de 14 ani, când a fost transferat de Anderlecht. El a crescut la centrul de copii şi juniori al belgienilor, iar din 2007 a fost promovat la echipa mare, pentru care a bifat 28 de meciuri. Internaţionalul ivorian a strâns şi 16 meciuri în cupele europene, 14 în Europa League şi două în Liga Campionilor. În carieră a evoluat o scurtă perioadă şi pentru Rosenborg, care l-a împrumutat de la Anderlecht.
10 meciuri
a bifat Bakary Sare în tricoul clujenilor în returul campionatului trecut.