“U” răsuflă uşurată după “terminatorul” Rus

“U” răsuflă uşurată după “terminatorul” Rus
Accidentaţi în timpul meciului cu Dinamo, Gaston Mendy şi Constantin Grecu se simt bine şi vor reveni în curând pe teren.

Cei doi au fost accidentaţi la câteva minute distanţă de acelaşi jucător dinamovist, Laurenţiu Rus. În cazul amândurora a fost nevoie de intervenţia ambulanţelor. Grecu a avut nevoie de câteva copci, însă Mendy a părăsit spitalul la ora 3 dimineaţa.

După un început în forţă în meciul cu Dinamo, "U" Cluj s-a văzut nevoită să facă o primă modificare în minutul 25, după un duel Grecu - Rus. În cădere, fotbalistul lui Dinamo l-a lovit cu crampoanele în cap pe Grecu şi fundaşul stânga a fost nevoit să părăsească terenul, după intervenţia staff-ului medical şi ambulanţei. În locul său a intrat Mendy şi se părea că lucrurile se vor aşeza din nou, însă liniştea a durat numai 10 minute. Minutul 35, duel Laurenţiu Rus - Gaston Mendy şi stupoare în tribune. Jucătorul Universităţii a căzut la pământ după o lovitură la tâmplă şi scenariul s-a repetat. Grecu şi Mendy au fost transportaţi la spital şi ambii au avut nevoie de mai multe puncte de sutură. După câteva investigaţii Grecu a fost lăsat acasă, dar Mendy a părăsit spitalul la ora 3 dimineaţa. Vestea bună pentru "U" este că primul va fi recuperat până la meciul cu Sportul Studenţesc, din runda următoare, dar Mendy are nevoie de un repaus total de cel puţin şapte zile.

Cei doi nu îi poartă pică lui Rus, în ciuda rănilor provocate de dinamovist: "Nu am ce să îi reproşez, sunt multe dueluri în fotbal care au acest deznodământ. Nu îi port pică, ştiu că nu a vrut să mă lovească cu crampoanele. Eu sunt bine, revin la antrenamente", a explicat Grecu. "Se mai întâmplă, nu este un capăt de ţară. Ne-am lovit cap în cap, am căzut şi nu mai puteam vorbi de durere. Sunt bine, asta este important. Am făcut şi un tomograf, mai multe investigaţii, dar nu sunt probleme. Voi lipsi, o săptămână nu am voie să fac nimic. Aştept să revin şi să îmi ajut echipa", a completat Mendy.

 

 

Comenteaza