În 2011 echipa din Gruia şi-a propus să câştige cel puţin un trofeu, dar debutul a fost cum nu se putea mai prost. Cu Alin Minteuan în postura de antrenor principal, CFR Cluj a ratat tot ce se putea în campionatul trecut. În vară, oficialii au făcut curăţenie la echipă, au schimbat liniile, iar rezultatele s-au văzut, echipa terminând pe locul second turul, la un singur punct distanţă de liderul Dinamo.
Obişnuită cu trofeele în ultimii ani, CFR Cluj îşi punea mari speranţe şi în 2011. După un tur terminat pe locul 9, asta după retrogradarea Timişoarei, frâiele echipei au fost preluate de omul de casă Alin Minteuan. "Am preferat oamenii dedicaţi trup şi suflet clubului", spuneau la vremea respectivă conducătorii clujeni.
Fotbalist de bază în momentul în care echipa intra în lumina reflectoarelor şi obţinea primul titlu în 2008, Minteuan a şi-a încercat şansa pe bancă, dar rezultatele au lăsat de dorit. CFR-ul lui Minteauan a devenit o echipă de pluton care se zbătea undeva pe la mijlocul clasamentului, ratând cu multe etape înainte de final inclusiv calificarea într-o cupă europeană. Dezastrul s-a conturat la finele sezonului, cu locul 10 trasat în dreptul echipei care altădată se lupta la campionat, transformat apoi într-un loc 9, după retrogradarea Timişoarei. 11 victorii, 12 remize şi 11 înfrângeri a fost bilanţul catastrofal al "feroviarilor", statistică care a declanşat şi curăţenia în Gruia.
În vară, chiar după încheierea sezonului, CFR Cluj l-a retrogradat pe Minteauan direct în Liga a III-a, la echipa secundă, şi i-a ales succesorul în persoana lui Jorge Costa, o legendă a fotbalului portughez. Costa l-a avut antrenor pe Mourinho şi a câştigat tot ce se putea câştiga cu FC Porto, fiind adus la Cluj atât pentru imagine, pentru prestigiu, cât şi pentru mentalitatea sa de învingător. În cariera de antrenor nu a avut mari performanţe, dar oficialii CFR-ului îşi puneau mari speranţe în abilităţile sale.
"Animalul" şi-a adus oamenii săi, iar limba portugheză s-a făcut din nou auzită în vestiar, la fel ca la începutul ascensiunii echipei în Liga I. Au plecat Bud, Batin, Emil Dică, Edimar, Buş, Veloso, dar au venit nu mai puţin de 10 fotbalişti , majoritatea din fotbalul portughez. Îi amintim aici pe Celestino (Belenenses), Ronny Carlos (Guangdong Sunray), Renan Garcia (Beira Mar), Modou Sougou (Academica Coimbra), Lionn (Vitoria Guimaraes), Camora (Sporting Naval) , dar atracţiile principale ale perioadei de transferuri au fost portarul Beto, împrumutat de la FC Porto, şi atacantul Weldon, de la Benfica, doi jucători de o certă valoare, care s-au făcut imediat remarcaţi.
CFR-ul anunţa înainte de începerea sezonului că vrea eventul, iar după două stagii de pregătire în Austria "feroviarii" lăsau o impresie bună, arătând forţă şi calitate. Optimismul oficialilor s-a concretizat în debutul campionatului, CFR câştigând primele două etape, cu acelaşi scor, 2-0 cu Astra Ploieşti şi Târgu Mureş. "Ceferiştii" au fost aduşi apoi cu picioarele pe pământ, încasând două lovituri dure în următoarele două etape, când au pierdut cu Gaz Metan Mediaş pe teren propriu (0-2) şi cu Pandurii Târgu Jiu în deplasare (0-2). Echipa avea probleme mari la omogenitate, la construcţia jocului şi miza în special pe calitatea individuală a fotbaliştilor.
Şocul înfrângerii cu Pandurii i-au resuscitat pe elevii lui Costa, care au spulberat apoi Sportul Studenţesc, administrându-i un scor de tenis (6-1), au bătut la Galaţi (4-0) şi au învins-o pe Vaslui (2-0). Au urmat apoi două remize, una în deplasare cu Rapid (1-1) şi o mare dezamăgire pe teren propriu, 1-1 cu nou-promovata Petrolul Ploieşti. În continuare, CFR s-a impus la Chiajna (4-0), acasă cu Ceahlăul (2-1) şi în deplasare la Braşov (2-1), însă a pierdut duelul cu rivala Dinamo, fiind învinsă în prelungiri cu 3-2, după o partidă tensionată. "Feroviarii" au depăşit şi acest insucces şi au terminat turul en-fanfare cu patru victorii în ultimele cinci jocuri: 3-1 cu Universitatea Cluj, 1-0 cu Voinţa Sibiu, 3-0 cu Dacia Mioveni, 1-1 cu Steaua şi 1-0 cu Astra Ploieşti.
A fost un final în care, deşi nu a strălucit, CFR Cluj s-a apropiat la un singur punct de liderul Dinamo Bucureşti. Bilanţ: 18 meciuri, 12 victorii, 3 remize, 3 înfrângeri, 39 de puncte şi speranţe multe pentru retur. Echipa a ratat Cupa României, fiind eliminată de Astra, dar vrea să se consoleze cu titlul de campioană.