Nasser şi-a reziliat contractul, Unguruşan mai aşteaptă

Nasser şi-a reziliat contractul, Unguruşan mai aşteaptă
Mijlocaşul francez şi-a încheiat socotelile cu Universitatea Cluj pe cale amiabilă şi se află în căutarea unei noi echipe, iar Unguruşan a primit acordul clubului de a se antrena cu altă echipă.

Nasser Menassel (foto) a spus "adio" Universităţii şi s-a înţeles cu conducerea clubului în privinţa rezilierii contractului de joc. De altfel, el nu se mai antrenează încă de miercuri cu formaţia lui Ionuţ Badea şi se află în căutarea unui nou angajament, o posibilă destinaţie fiind Dinamo Bucureşti. Pe de altă parte, al doilea jucător tras pe linie moartă, Bogdan Unguruşan, a primit o hârtie din partea clubului prin care i se permite să se pregătească cu orice echipă. Fundaşul dreapta se va antrena astăzi pentru ultima dată cu "U", echipa urmând să plece în Antalya în cantonament. Unguruşan nu are nici o ofertă până în acest moment şi se va pregăti la Cluj, în aşteptarea unei oferte.

Nasser Menassel (28 de ani) s-a transferat la "U" de la Pandurii Târgu Jiu în iarna anului 2010, în pauza competiţională. În sistemul de joc 4-4-2, utilizat de Ionuţ Badea sezonul trecut, mijlocaşul şi-a găsit un loc de titular, evoluând aproape meci de meci, dar din vară, atunci când "U" a trecut la 4-3-3, francezul a avut evoluţii în scădere. De altfel, Badea a şi recunoscut că principalul motiv pentru care s-a renunţat la el a fost schimbarea sistemului de joc. "Nasser şi-a reziliat contractul de joc, el este, practic, o victimă a sistemului, am pierdut un jucător valoros şi un om de calitate. Probabil că şi Unguruşan îşi va rezilia contractul", a spus tehnicianul. Nasser a evoluat în 14 partide în acest campionat pentru "U" Cluj.

De partea cealaltă, Unguruşan (28 de ani) a fost pus pe lista de transferuri, pentru postul de fundaş dreapta fiind preferat Sebastian Achim. Unguruşan a bifat opt prezenţe în actualul sezon. El a fost propus lui Gaz Metan Mediaş, însă medieşenii l-au refuzat, pe motiv că sunt acoperiţi în banda dreaptă. "Este un fotbalist bun, îl ştim, dar acolo joacă Zaharia, nu avem nevoie de întăriri pe flancul drept", a explicat preşedintele medieşenilor, Ioan Horoba.

 

 

Comenteaza