Ghinion pentru Marişca şi “Tempesta” la Arad. Danny Ungur, campion la clasa 11

Ghinion pentru Marişca şi “Tempesta” la Arad. Danny Ungur, campion la clasa 11
Echipajele Napoca Rally Academy formate din Bogdan Marişca şi Sebastian Itu, respectiv Marco Tempestini - Dorin Pulpea, nu au trecut linia de sosire a etapei de la Arad, desfăşurată weekendul trecut.

În schimb, Danny Ungur şi Toni Avram au devenit campioni naţionali ai clasei 11. Întrecerea a fost câştigată de francezul Francois Delecour.

Echipajele ghinioniste ale Raliului Aradului, a şasea rundă a Campionatului Naţional "Dunlop" au fost, fără îndoială, cele alcătuite din Bogdan Marişca şi Sebastian Itu, respectiv Marco Tempestini - Dorin Pulpea. Daca primii au abandonat din cauza unei ieşiri în decor pe prima specială a zilei de sâmbătă, ultimii au fost obligaţi să se oprească după parcurgerea aceleiaşi probe. "Probabil că am avut parte şi de raliuri mai scurte decât acesta, dar nu cu mult. Am plecat cu gândul să mergem repede şi am abandonat în al treilea viraj mai serios de pe prima probă. Acesta nu m-a surprins, îl ştiam, Sebi (Sebastian Itu - n.red) mi-l dictase foarte bine, însă eu am făcut o greşeală şi am ieşit de pe traseele curăţate de cei din faţa noastră. Am pierdut interiorul virajului, apoi am ieşit foarte larg în afara drumului. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat pentru că aici erau nişte speciale care cu siguranţă mi-ar fi plăcut", a declarat Marişca pentru napocarallyacademy.ro.

"Ce păţesc în acest sezon în campionatul intern depăşeşte limitele imaginaţiei. Am plecat optimist la start dimineaţa, însă, când am ajuns pe prima specială, am constatat că două roţi au pierdut foarte mult din presiune. Am făcut o pană, ne-am chinuit să terminăm speciala, am înlocuit roata, însă, cea de-a doua pană, care a urmat pe proba de legătură, ne-a obligat la abandon pentru că nu aveam decât o singură roată de rezervă în maşină. Dacă mergeam în continuare, probabil distrugeam ceva la maşină şi nici nu obţineam vreun rezultat, aşa că am decis să ne oprim", l-a completat "Tempesta".

Deşi au parcurs ultimele două probe speciale fără frâne, Danny Ungur şi Toni Avram şi-au trecut în cont la această etapă titlul de campioni naţionali ai clasei 11. "N-am păţit niciodată în viaţa mea să rămân complet fără frâne. Ultimele două probe speciale am mers foarte prudenţi, utilizând doar frâna de mână a maşinii. Vom merge cu Subaru şi la ultimele două raliuri rămase din acest sezon", a precizat Ungur. Veştile bune vin şi din partea generaţiei tinere, după ce Simone Tempestini (18 ani) s-a clasat pe locul al cincilea în clasamentul general, bifând victoria în clasamentul rezervat juniorilor şi poziţia secundă la clasa 3.

Următoarea etapă, penultima a sezonului, este Raliul "Ţara Bârsei" (7-8 septembrie).

 

 

Etichete
Comenteaza