Andrei Mureșan are o altă explicație pentru rezultatele slabe ale CFR-ului: ”Nu ne gândim la ce a fost”

Andrei Mureșan are o altă explicație pentru rezultatele slabe ale CFR-ului: ”Nu ne gândim la ce a fost”
Conducerea lui CFR Cluj a atacat în termeni duri arbitrajele din Liga 1 după ultimele partide. Fundașul ”feroviarilor”, Andrei Mureșan, a găsit însă o altă explicație pentru rezultatele slabe.

CFR Cluj nu a mai câștigat din 1 octombrie, când s-a impus cu 2-0 în fața lui Juventus București. După acest rezultat, ardelenii au remizat cu FC Botoșani (0-0), au pierdut la Viitorul (0-1) și s-au împiedicat cu Gaz Metan Mediaș (0-0). Formația din Gruia a pierdut, astfel, prima poziție din clasament.

Echipa lui Dan Petrescu a fost eliminată și din Cupa României, de Botoșani, după executarea loviturilor de departajare. În timpul regulamentar, scorul a fost 1-1. Petrescu nu a stat mult pe gânduri și a pus , din nou, toate tunurile pe arbitri. "Suntem cea mai furată echipă din România", a spus "Bursucul". Președintele "feroviarilor", Iuliu Mureșan, a făcut la rândul său un memoriu către FRF.

Fundașul Andrei Mureșan (32 ani) crede, însă, că jocul echipei e singura explicație pentru rezultatele modeste. Duminică, de la ora 18:00, pe arena din Gruia, CFR primește vizita Politehnicii Iași.

"Ne pregătim pentru următorul meci. Nu ne gândim la ce a fost, contează ce facem în viitor. Iașiul e o echipă bună, care și-a propus să meargă în play-off, dar important e să luăm cele trei puncte. Echipa trece printr-un moment mai greu.

Depinde de noi ca să ieșim. Trebuie să mergem înainte, să ne pregătim așa cum am făcut-o până acum și cu siguranță vor veni rezultatele și golurile. Pe ei (fanii - n. red.) îi interesează jocul, să fie cât mai spectaculos, cât mai multe goluri.

Dar dacă la finalul sezonului vom fi campioni, cu siguranță vor uita aceste momente. Ne pare rău că am pierdut primul loc, însă vom face totul ca să revenim acolo", a spus Mureșan.

CFR ocupă locul 2 în Liga 1, cu 34 puncte. CSM Poli Iași este pe 8, cu 21 puncte. În tur, ardelenii au câștigat cu 2-0.

Comenteaza