Baschetbaliştii s-au reunit cu gânduri mari: Obiectiv, titlul!

Baschetbaliştii s-au reunit cu gânduri mari: Obiectiv, titlul!
Baschetbaliştii de la „U" BT Mobitelco au început ieri antrenamentele pentru noul sezon, iar peste o săptămână pleacă în cantonament în Serbia. A fost primul antrenament cu Paul Chetreanu ca secund, sub coamnda noului „principal", Dorin „Bobo" Pintea. Branko Cuic a declarat că ţelul său pentru acest sezon e câştigarea unui nou campionat în tricoul alb-negru.

Revenit la Cluj după o pauză de doi ani, timp în care a jucat pentru BC Timişoara şi BC Mureş, Branko Cuic a debordat de entuziasm şi a vorbit despre visul său de a câştiga un nou titlu pentru „U". „Când am semnat în această vară cu "U" BTZMobitelco, cred că am fost primul jucător care a semnat în acest an, nici nu am ?tiut care va fi echipa, dar toată lumea ?tie atmosfera ?i atitudinea de la "U" Mobitelco. Pentru mine, obiectivul este un nou titlu, am jucat în ultimii ani finala ?i nu vreau să fac un pas înapoi. Vrem să facem o echipă cu caracter, care să joace cu sufletul ?i să pună inimă pe teren. Dacă vom fi că o familie ?i în vestiar, dar ?i pe teren ?i vom avea de partea noastră publicul nostru minunat, nu ?tiu cine ne poate sta în cale", a spus Cuic, MVP-ul celor de la BC Mureş în sezonul trecut, în care „tigrii" au ajuns în finala campionatului, pierdută la mare luptă contra Ploieştiului. La antrenamentul de ieri, ce a constat în alergări uşoare în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu" au fost prezenţi Branko Cuic, Miljan Medvedj, Boris Lalovic, Bogdan Pogăcean, Dragoş Gheorghe, Mirel Dragoste, Mario Lazăr şi Cristian Anghel. Alţi doi jucători, americanii Darius Hargrove şi Josh Sparks - ajung în Cluj în 5 august, în vreme ce Ivan Kuburovic se alătură echipei doar în cantonamentul din Serbia. Aflat la debutul său în calitate de antrenor principal, Dorin Pintea a avut un discurs mai moderat, spunând că e devreme să vorbească de titlu atâta vreme cât nu cunoaşte lotul celorlalte echipe. Pintea spune că a „furat" câte ceva de la fiecare antrenor cu care a lucrat de-a lungul vremii, iar acum e momentul să pună în practică învăţăturile. Noul tehnician principal al „U" BT Mobitelco a fost secund în ultimii opt ani, timp în care a lucrat cu antrenori precum Marcel Ţenter, Miodrag Perisic, Tab Baldwin sau Niksa Bavcevic. „Este cam devreme să vorbim despre titlu, abia începem să ne cunoaştem. Sunt mulţumit de cum arată echipa. Am încercat să formăm o trupă cu caracter şi să facem o îmbinare foarte bună între jucătorii cu experienţă şi cei mai tineri. De la fiecare antrenor cu care am lucrat am învăţat câte ceva, nu pot să spun că de la unul am luat mai multe şi de la altul mai puţin. Urmează ca acum să văd cum pot să aplic ceea ce am învăţat de-a lungul vremii", a spus Pintea.

Echipa clujeană se va pregăti pe plan local, urmând ca apoi să plece în Serbia pentru un prim cantonament. Zilele următoare se vor alătura lotului cei doi americani, Darius Hargrove şi Josh Sparks, urmând ca lotul să fie completat la finalul lunii cu Mihai Silvăşan şi Cătălin Baciu. Cei doi „internaţionali" vor evolua pentru echipa reprezentantivă în calificările pentru Eurobasket 2015.

 

Etichete
Comenteaza