Bud spune “la revedere” Clujului: atacantul a ajuns de unde a plecat
- Scris de Catalin Suciu
- 31 Aug 2011, 00:15
- Sport
- Ascultă știrea

FCM Târgu-Mureş, Pandurii Târgu-Jiu şi Gaz Metan Mediaş s-au luptat pentru a obţine semnătura fotbalistului, ultima având şi câştig de cauză. Mediaşul este fosta echipă a lui Bud înainte de a se transfera la CFR Cluj, la finalul turului de campionat 2009-2010.
Venirea lui Weldon l-a scos definitiv pe Bud din calculele tehnicianului Jorge Costa. Jucătorul ajuns la CFR în sezonul 2009-2010, a negociat cu mai multe formaţii, inclusiv înainte de începerea sezonului, când CFR a încercat prin orice mijloace să îl vândă. A fost dorit de Astra, Khazar Lankaran şi Oţelul Galaţi, dar a rămas în Gruia. A fost doar o situaţie conjuncturală, pentru ca echipa să nu rămână descoperită în ofensivă, dar odată cu înregistrarea transferului lui Weldon, conducerea clubului l-a lăsat să plece. De această dată, echipele intrate pe fir au fost FCM Târgu-Mureş, Pandurii şi Gaz Metan Mediaş. După mai multe discuţii între cluburi şi fotbalist, acesta a ajuns la Mediaş, sub formă de împrumut, pentru un sezon. De altfel, aici s-a şi evidenţiat în România, marcând 11 goluri în 32 de meciuri.
Preşedintele Gazului, Ioan Horoba, susţine că atacantul va redeveni golgheterul de altădată şi CFR Cluj îl va lua înapoi la finalul sezonului. "Este împrumutat, nu avem nici o clauză prin care l-am putea păstra, deşi cine nu şi-ar dori acest lucru? Eu zic că am făcut o mutare cât se poate de inspirată, un transfer care îl ajută atât pe fotbalist, cât şi echipa Gaz Metan Mediaş. Avem mulţi accidentaţi şi aveam nevoie şi de un vârf autentic, aşa cum este el. Am insistat mult să vină şi am reuşit acest transfer. Sunt convins că el va străluci aici şi la finalul împrumutului CFR Cluj îl va lua înapoi din postura de golgheter, aşa cum a şi plecat la ei, în urmă cu doi ani de zile. Şi când a ajuns prima dată la CFR, a jucat foarte bine, apoi nu ştiu ce s-a întâmplat, dar eu am mare încredere în el", a declarat Horoba.
Bud a ajuns la Mediaş şi a început antrenamentele sub comanda lui Cristi Pustai. Atacantul s-a arătat încântat de revenirea pe terenul unde s-a remarcat în Liga 1, anunţând că se va impune în echipă. "Aveam nevoie de meciuri şi aici am şansa să joc, să marchez multe goluri, acesta este obiectivul meu. Sper să intru cât mai rapid în echipă, am încredere în mine", a explicat vârful. Cristi Bud s-a transferat la CFR Cluj de la Gaz Metan, în pauza competiţională din sezonul 2009-2010 şi a marcat 10 goluri, contribuind la câştigarea titlului de campioană, la finalul sezonului. În campionatul următor, tehnicianul Mandorlini l-a scos de pe lista jucătorilor pentru Liga Campionilor, iar de aici a început declinul: 15 meciuri şi un singur gol marcat în întregul sezon. În pregătirea de vară, Bud a înscris de patru ori pentru CFR, fiind golgheterul echipei. 7
700.000 de euro
a plătit CFR Cluj pentru Bud, când l-a cumpărat de la Mediaş.
"Mandorlini m-a tras pe linie moartă!"
Ajuns la Mediaş, Cristi Bud nu uită că fostul tehnician al CFR-ului, Andrea Mandorlini, a omis să-l treacă pe lista pentru Champions League, deşi în returul sezonului 2009-2010 a marcat de şapte ori în 15 metri, contribuind decisiv la titlul cu numărul doi. "La Cluj n-am fost folosit destul, nu mi s-a mai dat încredere. Sezonul trecut a început cu mine rezervă şi apoi scos din lotul pentru Liga Campionilor. Mandorlini m-a trecut pe linie moartă şi a adus jucătorii pe care-i ştia el. Meritam să fiu măcar pe bancă în Ligă, chiar dacă nu bifam niciun minut. Titlul a fost meritul echipei, poate am avut şi eu o contribuţie", a spus Bud. (A. ŞUTEA)