Campionatul Mondial 2022. Cele mai importante cifre ale primei zile a optimilor
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Dec 2022, 10:59
- Sport
- Ascultă știrea
Faza eliminatorie a turneului final din Qatar a început cu două victorii ale favoritelor, care au obținut calificarea în sferturile de finală.
În prima zi a optimilor de finală nu a fost loc de surprize, iar Țările de Jos și Argentina și-au respectat statutul și au învins Statele Unite ale Americii, respectiv Australia. Vezi cotele Superbet ale echipelor de la Mondial şi alege-ţi favorita!
Astfel, cele două selecționate care și-au disputat finala Campionatului Mondial din 1978 se vor întâlni în sferturile de finală. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
În ceea ce privește performanțele individuale, Denzel Dumfires a fost vedeta "Portocalei mecanice" în partida contra americanilor. Jucătorul de bandă dreaptă a pasat decisiv la golurile lui Memphis Depay și Daley Blind și a reușit să închidă tabela la 3-1.
Astfel a devenit al treilea olandez care e implicat la trei goluri în același meci al unui Campionat Mondial. Ceilalți doi sunt Johan Cruyff în 1974 și Rob Resenbrink în 1978. Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!
În cealaltă optime de finală a zilei de sâmbătă, Leo Messi a fost cel care a ieșit din nou în evidență. Aflat la meciul 1000 din carieră, argentinianul a marcat primul său gol în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale în victoria cu 2-1 contra Australiei.
Messi a ajuns la 9 goluri la turneele finale mondiale, l-a depășit pe Diego Maradona și este la un singur gol distanță de golgheterul all-time al Argentinei la Cupa Mondială, Gabriel Batistuta.
Ziua de duminică propune alte două optimi de finală. Campioana mondială en-titre, Franța, întâlnește Polonia, de la 17:00, în timp ce duelul dintre Anglia și Senegal se va disputa de la 21:00.