Cea mai bună pereche din istoria tenisului masculin vine la Cluj. Cât costă biletele

Cea mai bună pereche din istoria tenisului masculin vine la Cluj. Cât costă biletele

Clujul va găzdui din nou în iunie nume mari ale tenisului: Goran Ivanišević, frații Bryan, Andrei Pavel, Florin Mergea, Adrian Ungur au confirmat participarea la demonstrativul de tenis din cadrul Sports Festival.

Cea mai bună pereche din istoria tenisului de dublu masculin, lideri mondiali la dublu timp de 10 ani, cu 116 titluri ATP în palmares și șase Grand Slam-uri, frații Bryan se întâlnesc în teren la Cluj cu Florin Mergea, Andrei Pavel, Adrian Ungur, trei dintre cei mai buni jucători de tenis din România.

Un alt model al tenisului mondial prezent la demonstrativ, croatul Goran Ivanišević, a urcat până pe locul 2 în clasamentul ATP, are un Grand Slam și 22 de trofee în palmares. Sala Polivalentă va găzdui în 15 iunie întâlnirea dintre cele două echipe, Team Romania și Team World, iar organizatorii promit și alți invitați surpriză în cadrul showului de tenis.

"Suntem încântați că venim în România în această vară pentru Sports Festival. Jucăm turnee de aproape 20 de ani acum și am fost norocoși să devenim prieteni cu mai mulți jucători români de-a lungul anilor. În plus, Goran este o legendă vie, o să fie distractiv să jucăm din nou cu el. Am auzit lucruri minunate despre România și suntem recunoscători pentru această oportunitate", transmit Mike și Bob Bryan.

"Ar fi bine ca Andrei să se antreneze. De dragul vremurilor pe care le am petrecut împreună în circuit sper să facem un meci frumos, în care eu să aduc punctul pentru echipa mea", a declarat şi Goran Ivanišević. Nu în ultimul rând, Florin Mergea spune: "Nu puteam rata o întâlnire cu frații Bryan. Vin pe jos până la Cluj dacă e nevoie. Îi mulțumesc lui Andrei și lui Cosmin pentru propunere".

Formatul demonstrativului Team Romania vs. Team World cuprinde meciuri la simplu și dublu:

Pavel - Ivanišević

Pavel & Ungur - Ivanišević & Bryan

Bob & Mike Bryan - Pavel & Mergea

Bilete pentru demonstrativul de tenis din 15 iunie s-au pus în vânzare AICI: 1.500 de bilete vor fi disponibile în regim de early bird, cu prețuri de 35 lei, 50 lei, 120 de lei.

"Era o idee mai veche a noastră să organizăm în sala de la Cluj meciuri de tenis pe echipe. Sports Festival e cea mai bună ocazie pentru asta și e de-abia începutul. Anul acesta avem trei câștigători de Grand Slamuri în sală. Toate meciurile vor fi cele mai bune demonstrative la această oră. Sper ca la anul să realizăm o surpriză și mai mare și tenisul de nivel mondial să devină o tradiție în Sports Festival", a declarat Cosmin Hodor, coorganizator de tenis demonstrativ.

"Tenisul nu putea lipsi de la Sports Festival. E unul din sporturile care a prins multă putere și simpatie în ultimii ani, datorită Simonei. E un sport a cărui ascensiune merită studiată și sprijinită! Noi suntem încântați să organizăm un demonstrativ - show de tenis cu asemenea jucători, în cea mai frumoasă sală din România", spune Mirel Alexa, director executiv Sports Festival.

Sports Festival oferă publicului posibilitatea de a experimenta sportul alături de campioni și prin a fi parte din competiții sportive de amatori au semiprofesioniști, antrenamente, vizionări de meciuri, de a învăța regulile unui sport nou, de a profita de infrastructura pe care organizatorii o pun gratuit la dispoziția lor. Peste 20 de sporturi vor fi regăsite în cadrul festivalului, printre care fotbal, tenis, handbal, baschet, volei de plajă, tenis de masă, golf, oină, atletism.

Comenteaza