CFR Cluj permite accesul suporterilor în peluza oaspeților, însă fără însemne ale celor de la Dinamo

CFR Cluj permite accesul suporterilor în peluza oaspeților, însă fără însemne ale celor de la Dinamo

Campionii au emis în comunicat în care garantau accesul persoanelor în sectorul 28, cel destinat galeriei oaspeților, însă fanii nu vor fi lăsați să poarte însemne ale lui Dinamo, după ce galeria “Câinilor roșii” a fost interzisă în cinci partide din deplasare.

Ca urmare a evenimentelor de la meciul dintre Dinamo și Viitorul, când suporterii bucureșteni au intrat în teren, iar partida a fost întreruptă minute bune, fanii au fost interziși în cinci deplasări ale “Câinilor roșii”. Totuși, CFR Cluj a anunțat că va permite accesul persoanelor în Sectorul 28, cel care e destinat în mod normal galeriei oaspeților, dar celor care își vor achiziționa bilet în acel sector nu li se va permite să poarte însemne ale lui Dinamo.

“Clubul CFR 1907 Cluj anunță următoarele: Ca urmare a deciziei luate de Comisia de Disciplină a FRF referitoare la sancţionarea clubului FC Dinamo 1948 cu interzicerea pentru cinci jocuri a galeriei la jocurile disputate de echipă în deplasare, anunțăm faptul că la meciul din această seară împotriva echipei FC Dinamo 1948, în sectorul destinat în mod normal oaspeților (Sectorul 28, Peluza 1) oricine își poate achiziționa bilete de la casele de la Stadion (deschise la intrarea în Sectorul 28).

Persoanelor care vor dori să își achiziționeze bilete în Sectorul 28, Peluza 1 nu li se va permite accesul cu niciun fel de însemn al echipei FC Dinamo 1948 (fulare, tricouri, sepci, bannere, etc).

Totodată, CFR 1907 Cluj anunță faptul că persoanele care își achiziționează bilete în Sectorul 28 vor fi supuse unui control corporal amănunțit, iar în acest sens le rugăm să vină din timp la stadion pentru a evita aglomerația de la porți.

Un bilet în Sectorul 28 costă 10 lei, iar casa de bilete de la intrarea în Sectorul 28 va fi deschisă astăzi începând cu ora 17:30. O persoană va putea achiziționa cu un singur buletin maxim 4 bilete”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.

Partida dintre “feroviari” și Dinamo se va disputa azi, de la ora 21:00.

Comenteaza