Doi tineri, de 24 și 25 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, fiind cercetați pentru tâlhărie calificată și tulburarea ord
Suporterii liderului din Superligă se "încălzesc" în Piața Unirii pentru întâlnirea cu trupa din Gruia.
Suporterii "studenților" s-au aflat în Piața Unirii, unde s-au pregătit pentru partida de pe Cluj Arena.
Federația Română de Fotbal a lansat un proiect prin care îi îndeamnă pe suporteri să își arate dragostea pentru echipa națională.
Cele două echipe și fanii și-au unit forțele pentru a oferi momente frumoase de Sărbători.
Antrenorul și o parte dintre jucătorii echipei clujene au participat la inaugurarea celui mai nou fan shop.
Suporterii Universității Cluj au transmis un mesaj de mulțumire antrenorului în vârstă de 57 de ani.
După spectacolul făcut la Erevan, fanii sunt alături de favoriți și la returul dublei din UEFA Conference League.
Antrenorul celor de la CFR Cluj a fost supărat de modul în care cei prezenți în tribune s-au manifestat.
Dan Petrescu speră ca jucătorii lui să dea tot ce au mai bun pentru un rezultat pozitiv în derby-ul Clujului dintre CFR și „U”.