CFR pierde la tribunal procesul "Suporteri cu buletinul"

CFR pierde la tribunal procesul
Tribunalul din Cluj a dat dreptate marţi grupării de suporteri Guardia Oradea, care a dat în judecată clubul CFR.

Guardia Oradea a depus plângerea acum câteva luni la Consiliul Naţional pentru Dezbaterea Discriminării şi a câştigat, astfel că formaţia CFR Cluj este obligată să plătească acestor fani daune morale în valoare de un leu, precum şi costurile de deplasare, scrie prosport.ro.

Înaintea meciului CFR Cluj-Dinamo, scor 1-0, disputat sezonul trecut, în etapa a XIV-a a Ligii I, aproximativ 700 de suporteri dinamovişti nu au fost lăsaţi să pătrundă în sectorul rezervat susţinătorilor echipei oaspete. Fanii au fost opriţi la poarta de intrare spre sectorul oaspeţilor, deoarece nu toţi aveau buletine de Bucureşti sau de Judeţul Ilfov. Cei mai mulţi suporteri opriţi la poartă erau veniţi din judeţele limitrofe Clujului, iar unii erau chiar susţinători ai echipei Universitatea.

Comenteaza