CFR se pregăteşte de mercato pe linia Porto
- Scris de Catalin Suciu
- 06 Dec 2011, 00:09
- Sport
- Ascultă știrea

Finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany, anunţă că va trage linie la iarnă şi spune că de la CFR vor pleca câţiva jucători care nu au confirmat. Pe lista disponibilizaţilor ar putea să apară şi câteva surprize.
CFR Cluj şi-a pregătit deja campania de achiziţii din iarnă, dar anunţă că nu vor veni decât doi sau trei fotbalişti. Deşi se află pe locul secund, echipa suferă mult la omogenitate, câştigând mai multe puncte pe realizările individuale ale fotbaliştilor. Din acest motiv, conducerea clubului nu vrea să schimbe prea multe în pauza competiţională. "În primul rând, noi trebuie să lucrăm la omogenizare, pentru că avem probleme. Am adus 10 fotbalişti în vară, avem un lot echilibrat şi poate cel mai valoros de când sunt eu aici. Nu vom schimba echipa, vom aduce eventual doi sau trei jucători de valoare, nu mai mulţi", a declarat Arpad Paszkany.
El a admis că va continua să colaboreze cu FC Porto în perioada de mercato. "L-am adus pe Beto, un portar foarte valoros, care şi-a dorit foarte mult să joace, iar la noi a primit această şansă. A ajuns şi la echipa naţională şi acest lucru spune mult. De la Porto este posibil să vină oricând şi alţi fotbalişti, avem o relaţie foarte bună, după cum bine se ştie. Poate vom împrumuta, vom vedea, mai avem timp să ne gândim", a adăugat boss-ul din Gruia. Paszkany susţine că toate mutările din lotul "feroviar" vor fi analizate după partida cu Steaua, din runda următoare. "Atunci vom face o analiză completă împreună cu antrenorul. Vom vedea de cine ne despărţim, cine va veni, vom analiza cu mare atenţie aceste lucruri. Pot să spun că avem nişte portari de care nu avem nevoie. Mai multe după meciul cu Steaua, repet", a conchis Paszkany.
În capul listei cu disponibilizări se află Nuno Claro, Eduard Stăncioiu şi Daniel Fernandes, care nu intră în planurile lui Jorge Costa. În privinţa oamenilor de câmp, CFR Cluj va renunţa cel mai probabil şi la italienii De Zerbi şi Piccolo, ambii având contracte de joc foarte mari, de 360.000 , respectiv 320.000 de euro, şi nu acceptă sub nici o formă diminuarea angajamentelor. Salvarea în cazul celor doi ar putea veni din Italia, de la Verona, unde sunt doriţi de antrenorul care i-a adus la Cluj, Andrea Mandorlini. De altfel, nu de puţine ori Mandorlini şi-a manifestat oficial intenţia de a-i achiziţiona pentru a-şi întări echipa, ajunsă între timp să se lupte pentru promovarea în Serie A.
Un alt nume care ar putea părăsi Gruia este Ionuţ Rada, fundaşul român jucând în doar trei meciuri de campionat în acest sezon. Pe lista despărţilor ar mai putea apărea un alt fost rapidist, Vasile Maftei, el fiind chemat de Răzvan Lucescu la Rapid. În cazul său, CFR solicită însă bani, mai ales că jucătorul a fost plătit mai multe luni, în perioada în care a fost accidentat.
La capitolul veniri, prioritar pentru CFR este postul de fundaş dreapta, adjudecat ani la rând de Panin, însă conducerea "feroviarilor" îi caută în continuare un concurent puternic.