Cinci suporteri rapidişti arestaţi înaintea meciului cu "U"

Cinci suporteri rapidişti arestaţi înaintea meciului cu
Fanii Rapidului au bătut doi medieşeni, după care s-au confruntat cu galeria Universităţii Cluj.

Fanii rapidişti care au făcut deplasarea la Mediaş, pentru meciul cu U Cluj, au ajuns în oraş la ora 13.00, oprindu-se în cîteva baruri din centrul oraşului, acolo unde au consumat băuturi alcoolice. 4 ore mai tîrziu, aceştia au bătut doi localnici, după care s-au confruntat cu galeria Universităţii Cluj. Incidentele au avut loc la intrarea pe stadion a celor două facţiuni.

Suporterii celor două galerii nu s-au liniştit şi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor, care au reuşit să aresteze 5 rapidişti, potrivit gsp.ro.

 

Comenteaza