Claudiu Niculescu neagă existenţa unei stări tensionate la "U"

Claudiu Niculescu neagă existenţa unei stări tensionate la
Atacantul Claudiu Niculescu a dezminţit informaţiile conform cărora ar exista un conflict între el şi antrenorul Ionuţ Badea.

Claudiu Niculescu, atacantul Universităţii Cluj, a dat asigurări că nu există tensiune în sânul lotului înaintea partidei de mâine de la Târgu-Jiu, cu Pandurii.

"Nu se pune problema niciunui conflict între mine si antrenor, atmosfera este foarte plăcută în vestiar. Eu am avut ceva probleme la inghinali în ultimele zile, am urmat un tratament si nu voi face deplasarea la Târgu-Jiu. În plus, nu vreau sa risc o suspendare pentru meciul cu Dinamo, în care, vă daţi seama, îmi doresc foarte mult să evoluez", a declarat fotbalistul, citat de site-ul oficial al clubului clujean.

Aseară, pagina de internet a suporterilor, ucluj.ro, a dezvăluit că antrenorul Ionuţ Badea a renunţat să-l mai includă pe Niculescu în lotul pentru deplasarea la Târgu-Jiu, deşi fotbalistul a fost trecut pe lista afişată în vestiar, după antrenament, cu jucătorii ce vor face deplasarea.

Comenteaza