Clujul, pe locul doi la Rompetrol Racing Challenge

Clujul, pe locul doi la Rompetrol Racing Challenge
Finala concursului Rompetrol Racing Challenge a fost câştigată de sibianul Cristian Rus. Clujeanul Florin Petrişor a terminat concursul pe locul secund, după ce a luptat cu câştigătorul până în ultima secundă.
Cristian Rus s-a calificat în ultimul act după semifinala de la Cluj. Acesta va deveni pilot profesionist în Campionatul Naţional de Raliuri 2011 cu sprijinul companiei Rompetrol şi Napoca Rally Academy, care îi vor asigura maşina oficială de raliu, echipamentul, coordonarea, instruirea şi cursurile de pilotaj aferente. “Are responsabilitatea de a demonstra întregii echipe că rezultatele sale nu au fost o conjuctură sau o sclipire de moment. Avem încredere că va şti să facă acest lucru, deoarece în spatele lui sunt visele foarte multor tineri din România pentru care, în clipa de faţă, Cristi Rus devine un lider”, a spus pilotul Bogdan Marişca.

Finala s-a disputat în mai multe manşe, în fiecare dintre ele fiind eliminaţi o parte din concurenţi. În urma acestui sistem piramidal, în ultima fază s-au calificat Cristian Rus şi clujeanul Florin Petrişor. Pentru desemnarea campionului Rompetrol Racing Challenge, cei doi s-au întrecut în cinci probe. “După primele patru probe, mă aflam la egalitate cu celălalt concurent. Am fost mai rapid pe ultima probă, dar am anticipat startul şi am fost penalizat. Până la urmă, sunt mulţumit cu această performanţă. Sper că cineva a fost cu ochii pe mine acolo şi poate mi se va ivi o altă şansă”, ne-a declarat Petrişor.


Etichete
Comenteaza