Concluziile lui Pancu după eliminarea din Cupa României: "Dacă am fi jucat la Cluj, cred că altfel ar fi fost jocul"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:52
- Sport
- Ascultă știrea
Deținătoarea trofeului a pierdut în sferturile de finală ale competiției, scor 1-3, pe terenul celor de la CS U Craiova.
CFR Cluj a pierdut în prelungiri în Oltenia, iar rezultatul a adus și eliminarea din Cupa României, competiție pe care "feroviarii" doreau să o câștige. Daniel Pancu a încercat să găsească explicații pentru cele întâmplate la Craiova, după fluierul final al partidei.
"În prima repriză am făcut un joc foarte slab, foarte slab. Știam că sunt o echipă foarte bună, nu sunt întâmplător pe primul loc. Dacă am fi jucat la Cluj, cred că altfel ar fi fost jocul. Chiar și așa, am revenit pe final, am egalat. Cred că eram echipa mai bună.
Cred că diferența s-a făcut la schimbări, pentru că am început pe final iarăși să pierdem duelurile și gazdele au venit pe contre. Era obiectivul principal pentru mine, ăsta era obiectivul principal.
La Cluj, altele erau datele problemei, dar ne mai întâlnim cu ei în play-off. Eu am un obiectiv. Dacă reușim să jucăm în cupele europene, contractul se prelungește automat. Cred că și de pe locul 3 putem să jucăm în cupele europene", a declarat antrenorul, conform Digisport.











