Culio va fi coleg cu Mutu la Galatasaray. A semnat pe trei ani jumătate

Culio va fi coleg cu Mutu la Galatasaray. A semnat pe trei ani jumătate
Culio a confirmat pentru cfrmania.ro faptul că a semnat un contract pe 3 ani jumătate cu Galatasaray.
 "Sînt extrem de fericit. Gata, sînt jucătorul lui Galatasaray. Am semnat pe trei ani şi jumătate, e cea mai fericită zi din viaţa mea. E o onoare că voi lucra cu Hagi, îmi doream enorm acest lucru. Am semnat cu un club mare, totul e impresionant aici la Galatasaray. Mulţumesc Clujului că m-a adus în Europa, în fotbalul mare", a declarat Culio pentru cfrmania.ro

Conform informaţiilor fuirnizate de presa centrală în jurul prânzului, transferul mijlocaşului CFR-ului Juan Emmanuel Culio (foto) la Galatasaray mai avea de trecut la acea oră doar hopul vizitei medicale pe care Culio a efectuat-o astăzi la Istanbul.

Testele medicale au fost bune, din moment ce jucătorul a confirmat ulterior faptul că a semnat cu Galatasaray.

Suma de transfer vehiculată a variat între 1,5 şi 2 milioane de euro, însă nu a fost precizată oficial.

Juan Emmanuel Culio este unul din oamenii de bază ai CFR-ului, reuşind în sezonul acesta de Liga Campionilor o performanţă remarcabilă, fiind al treilea pasator decisiv din competiţie, după faza grupelor.

Culio are 25 de ani şi joacă la CFR Cluj din 2007, unde a evoluat în 83 de meciuri. În campionat argentinianul a înscris trei goluri. El a reuşit să marcheze în Europa League, în Cupa României, dar şi în Liga Campionilor, unde a punctat de trei ori.

Două dintre reuşite au venit în ediţia 2008-2009 a competiţiei, în celebrul meci câştigat de CFR la Roma, cu 2-1, iar cel de-al treilea a fost înscris în înfrângerea clujenilor la Bayern Munchen, cu 3-2.

Potrivit Fotomac, şi Mutu este aşteptat la Istanbul. Potrivit sursei, impresarul Victor Becali a bătut palma miercuri seara cu oficialii de la Galtasaray.



Comenteaza