Cum ar putea arăta "U" Cluj în 2020. Noile achiziții care își fac loc în primul 11

Cum ar putea arăta "U" Cluj în 2020. Noile achiziții care își fac loc în primul 11
| Foto: facebook.com/fcucluj

”Șepcile roșii” vor începe sezonul de primăvară cu o serie de noutăți printre titulari și cu gândul la ascensiunea în clasamentul Ligii 2.

Universitatea Cluj a reușit mai multe mutări pe piața transferurilor cu speranța la un parcurs mai bun decât în prima jumătate a sezonului. Nucleul de bază este format din “veteranii” Goga și Florescu, cărora li s-a adăugat și Andrei Mureșan. În jurul celor trei, clujenii au transferat alți jucători cu o vastă experiență la nivelul primelor două ligi, dar și tineri, care prin entuziasmul lor pot schimba soarta unei partide.

În prima parte a stagiunii, antrenorul Adrian Falub s-a confruntat cu serioase probleme de lot, care nu se ridica la un nivel acceptabil nici din punct de vedere numeric, nici din punct de vedere valoric. În sezonul de primăvară, managerul Universității Cluj s-ar putea confrunta cu dileme în alegerea primului 11, datorită variantelor pe care le are la dispoziție.

Ca și în sezonul de toamnă, Falub va miza cel mai probabil pe două sisteme de joc, 4-2-3-1 și 3-4-3. Deși Dur-Bozoancă a fost punct fix în echipa “Șepcilor roșii”, portarul și-ar putea pierde postul de titular în favoarea lui Gorcea, care se încadrează în regula U20. Alți jucători eligibili pentru regula impusă de FRF sunt Tudor Telcean, Victor Dican, Alex Pop sau Dragoş Penescu (adus de la FC Botoşani), dar ar putea apărea și alte nume noi, crescute în Academia "U", precum Mihai Forna sau Tudor Vomir. 

Defensiva permeabilă a fost una dintre problemele pe care Universitatea le-a avut în prima parte a sezonului. Sosirea lui Mureșan ar putea schimba acest lucru, iar evoluțiile sale ar putea crește și cota partenerilor din centrul defensivei, tinerii Artur Crăciun și Tudor Telcean.

Noua achiziție Robert Neciu pare favorit pe poziția de fundaș stânga, acolo unde mai pot juca Dan Berci, care vine după o accidentare complicată, Carol Taub, cu evoluții mai puțin convingătoare în turul campionatului. În flancul drept al apărării, bătălia se va da între tânărul Telcean și portughezul Inacio. A treia variantă de fundaș dreapta este Rareș Takacs.

Pentru cele două poziții de mijlocaș central se duce o luptă acerbă. Dican pare favorit prin prisma faptului că se încadrează în regula U20, în timp ce pentru rolul de "regizor" se vor duela Bogdan Barbu și George Florescu. La rândul său, Cătălin Ștefănescu reprezintă o soluție atât pentru mijlocul terenului, cât și pentru benzi.

În ceea ce privește mijlocașii ofensivi, Alex Pop și-ar putea pierde postul de titular din flancul drept, în condițiile în care Falub poate apela la alți trei jucători U20 ca titulari: Gorcea în poartă, Telcean în apărare sau Dican la mijloc. Astfel, cei doi fotbaliști care se luptă pentru poziția de aripă dreapta sunt Nicolae Pîrvulescu și nou-venitul Cătălin Ștefănescu.

Goga este stăpân absolut pe poziția din spatele atacantului, cel puțin până la completarea lotului cu noi transferuri, în timp ce în partea stângă și-ar putea face loc cea mai nouă achiziție, Sebastian Mailat. Titular incontestabil în ultimele două sezoane, Cristian Gavra va fi omul de gol al “Șepcilor roșii”.

Cum ar putea arăta FC Universitatea Cluj în formula 4-2-3-1:

Dur-Bozoancă/Gorcea – Inacio, Mureșan, Crăciun/Telcean, NeciuBarbu/Florescu, DicanPîrvulescu/Ștefănescu, Goga, MailatGavra

Formula de start U Cluj

Cum ar putea arăta Universitatea Cluj în 3-4-3:

Dur-Bozoancă/Gorcea – Telcean, Mureșan, CrăciunȘtefănescu/Inacio, Dican, Barbu/Florescu, NeciuPop/Pîrvulescu, Gavra, Mailat

Formula de start U Cluj

Comenteaza