Cum se pregătește CFR 2 pentru derby-ul cu ”U” Cluj. ”E clar că ei sunt favoriți”

Cum se pregătește CFR 2 pentru derby-ul cu ”U” Cluj. ”E clar că ei sunt favoriți”
Antrenorul formației secunde a lui CFR Cluj, Gică Barbu, a prefațat derby-ul cu Universitatea Cluj, din prima etapă a Ligii a III-a.

Barbu nu își face multe speranțe în privința jocului de sâmbătă, motivând perioada scurtă pe care a avut-o ca să alcătuiască lotul.

"Va fi un joc dezechilibrat. E clar că "U" e favorită, și-a făcut trialuri, cantonamente, are jucători experimentați. Toate echipele vor avea meciuri grele cu Universitatea. Dar vom încerca să-i facem față. Noi de abia ne stabilizăm lotul. Ne-am apucat târziu, de îndată ce a fost aprobată cererea (de înscriere în Liga a III-a - n. red.). Nu am avut decât două amicale, nu a fost un ciclu de pregătire normal. Poate în două săptămâni, o lună, o să arătăm și noi cum trebuie", a declarat tehnicianul echipei satelit a "feroviarilor" pentru ZIUA de CLUJ.

Petrescu: "Vor juca doar copii"

La sfârșitul săptămânii trecute, Dan Petrescu a anunțat că nu va trimite nici un jucător de la prima echipă pentru derby-ul cu "Șepcile roșii". "Vor juca doar copii", declara "Bursucul".

Cu toate astea, în ultimul amical jucat de CFR 2, împotriva Metalurgistului Cugir, scor 2-3, au evoluat portarul Adi Rus (23 ani) și mijlocașul Alexandru Chiriță (21 ani). Rus a venit chiar de la Universitatea Cluj, de care s-a despărțit pe 10 iunie, la doar o zi de la câștigarea Cupei României pe județ. Cei doi s-ar putea regăsi și în partida de pe Cluj Arena. Tot sâmbătă, de la ora 18:30, CFR Cluj va evolua în deplasare cu ACS Poli Timișoara, în etapa a opta din Liga 1.

Barbu: "Scopul nostru e să creștem jucători"

"Din lotul pe care îl avem, Adi Rus e singurul care sare peste vârsta de 21 ani. Suntem obligați să jucăm cu 3 jucători sub 19 ani și 5 sub 21. S-ar putea să joace și Chiriță, el a avut o accidentare. El e din 96. O să vedem ce ne trimite și prima echipă, ei au meci la Timișoara în ziua respectivă. Noi nu urmărim rezultate, ci să producem 2-3 jucători pentru prima echipă. Asta mi s-a transmis. Acesta e scopul. Dacă reușim să dăm atâția jucători pe an, ar fi bine", a adăugat Gică Barbu.

"U" Cluj - CFR 2 se joacă sâmbătă, de la ora 20:00, pe Cluj Arena. În perioada de pregătire, elevii lui Marius Popescu au înregistrat victorii cu Sticla Arieșul Turda (7-0), Sănătatea Cluj (2-0), Cetatea Deva (2-0), Performanța Ighiu (2-1) și Unirea Alba Iulia (1-0), dar și o remiză cu Luceafărul Oradea (0-0).

Comenteaza