Daniel Pancu în fața primului său Derby al Clujului: "E un meci care se joacă cu inima"

Daniel Pancu în fața primului său Derby al Clujului: "E un meci care se joacă cu inima"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul formației din Gruia se pregătește pentru prima sa experiență într-un duel CFR - Universitatea.

Sosit la Cluj-Napoca în noiembrie, Daniel Pancu este în fața primei întâlniri între cele două rivale din oraș. Tehnicianul CFR-ului a lăudat echipa adversă și a vorbit la superlativ despre rivalul său de pe cealaltă bancă tehnică, Cristiano Bergodi. Antrenorul formației din Gruia susține că va încerca să își calmeze jucătorii înaintea partidei, dar își dorește efort maximum din partea echipei sale în duelul contra rivalei din oraș.

"Se simte în atmosferă de vreo săptămână. Jucătorii vorbesc, e un meci pe care îl așteaptă toată lumea. E probabil cel mai important meci al sezonului. Întâlnim o echipă care are 4 puncte în plus față de noi, e important să continuăm seria bună mâine. Avem un punct până la play-off, ceea ce părea imposibil acum 3 luni. Suntem la mâna noastră. E un adversar ce are un antrenor foarte bun, pe care îl cunosc.

Va trebui să facem puține greșeli, știu cum analizează Cristiano Bergodi meciurile. E un meci care se joacă cu inima, dar și cu rațiune. Inimă știu că avem, dar trebuie să avem și rațiune. Dacă o vom avea, atunci vom avea o șansă în plus să câștigăm. Au mulți jucători care pot câștiga prin execuții individuale, jucători cu experiență precum Nistor și Chipciu.

Suntem cele mai bune echipe din retur, am văzut statistica. Nu am informații, dar cred că va fi stadionul plin. Dacă ar fi după mine eu nu aș mai dormi până la meci. Echipei îi voi transmite o stare de liniște totuși. Antrenamentul va fi scurt, sper ca toți să fie apți mâine și să avem vești bune. E important pentru ambele echipe să nu piardă mâine. Mai sunt 4 etape, nu cred că o remiză ar fi un rezultat rău pentru vreuna. În astfel de jocuri cu miză mare, fazele fixe pot fi decisive", a precizat antrenorul formației din Gruia.

Duelul dintre CFR și Universitatea se va disputa sâmbătă, 7 februarie, de la 20:00, pe arena din Gruia.

Comenteaza