Disputa “feroviarilor” se tranşează în Giuleşti. Rapid - CFR va fi LIVE TEXT pe ziuadecj.ro

Disputa “feroviarilor” se tranşează în Giuleşti. Rapid - CFR va fi LIVE TEXT pe ziuadecj.ro
Învinşi în Cupa României de Astra Ploieşti, “feroviarii” mai au un singur obiectiv în acest sezon, campionatul.

Formaţia lui Jorge Costa întâlneşte sâmbătă seară Rapidul tocmai în Giuleşti, unde puţine echipe obţin puncte. CFR-ul va putea alinia tot ce are mai bun la ora meciului, fiind lipsită de probleme de efectiv.

Aflaţi în luptă directă la titlu cu Rapidul, clujenii vor avea parte de cel mai dificil test din acest sezon. Au învins pe Vaslui în runda precedentă, dar cu scandal, fiind acuzaţi de moldoveni că au avut de partea lor un atu important, pe centralul Augustus Constantin. Problemele de la partida cu Vaslui nu au fost trecute cu vederea nici de rapidişti, antrenorul Răzvan Lucescu atenţionând: "Nu mă tem de arbitraj în meciul cu CFR Cluj, dar trebuie să fim foarte atenţi la căderile în careu ale adversarilor noştri, am văzut şi luni seară trei astfel de faze, iar dintr-una a rezultat un penalty", a spus tehnicianul, făcând referire la lovitura de pedeapsă obţinută de Sougou în meciul cu Vaslui.

Giuleştenii au un mare avantaj: vor juca din nou în campionat pe propriul stadion şi aşteaptă un număr mare de suporteri la meci. De partea cealaltă, echipa din Gruia nu are voie să facă nici un pas greşit, mai ales că a fost eliminată din Cupa României, iar singurul obiectiv rămas este titlul de campioană. Partida dintre Rapid şi CFR poate fi considerată şi confruntarea dintre echipa cu cea mai bună apărare (patru goluri a încasat Rapid în şapte jocuri, fiind la egalitate cu Dinamo) şi formaţia cea mai productivă în ofensivă, CFR-ul marcând 16 goluri în şapte jocuri. Pe atac mizează din nou Jorge Costa, care va putea alinia cel mai bun "11" posibil, singurul indisponibil fiind Vasile Maftei, accidentat în urmă cu mai mult timp. Astfel, lusitanul ar putea începe meciul cu: Beto - Panin, Cadu, Diogo, Camora - Bastos, Mureşan, Renan - Sougou, Weldon, Ronny.

În Giuleşti, clujenii se vor revedea cu fostul lor coleg, Ciprian Deac. Vândut la Schalke 04, Deac nu a impresionat în Germania, iar în vară a fost la un pas să revină la CFR Cluj, sub formă de împrumut. Tocmai când preşedintele Iuliu Mureşan se pregătea să anunţe transferul, Deac a declinat oferta şi a ales să evolueze pentru Rapid, fiind deturnat de Răzvan Lucescu. Deac este anunţat titular în meciul din această seară.

Ciprian Deac a jucat la CFR Cluj în perioada 2006-2008, el fiind împrumutat în 2008 la Oţelul Galaţi. S-a întors la Cluj, iar apoi a luat drumul Germaniei, la Schalke, însă nu s-a adaptat, fiind considerat una dintre marile dezamăgiri ale campaniei de achiziţii din Bundesliga.

Meciul dintre Rapid Bucureşti şi CFR Cluj este programat la ora 21:30 şi va fi transmis pe Digi Sport. Jocul va fi condus la centru de Alexandru Tudor, care va fi asistat la cele două margini de Zoltan Szekely şi Vladimir Urzică.

 

 

Comenteaza