E dorit de Rapid, dar şefii din Gruia nu cred: “Să vină cu oferta!”
- Scris de Catalin Suciu
- 29 Noi 2011, 23:08
- Sport
- Ascultă știrea

"Feroviarii" nu sunt dispuşi să îl cedeze prea uşor pe Vasile Maftei şi aşteaptă o ofertă concretă. Maftei a revenit de curând la antrenamente după o accidentare gravă care l-a ţinut departe de teren timp de opt luni de zile.
La finalul anului 2010 CFR Cluj îl transfera pe Maftei de la Unirea Urziceni, formaţie cu care câştigase campionatul şi jucase în Liga Campionilor. La vremea respectivă era văzut drept înlocuitorul perfect al lui Tony pentru flancul drept al defensivei. A susţinut un stagiu de pregătire cu echipa, dar a apucat să bifeze doar trei partide oficiale în tricoul CFR-ului, ultima în 20 martie, cu Sportul Studenţesc (2-0) în Gruia. Înainte suferise o accidentare, iar aceasta s-a acutizat, Maftei descoperind că are ciupitură de menisc, ceea ce necesita automat o intervenţie chirurgicală. A fost trimis la o clinică de specialitate la Istanbul şi după câteva luni de recuperare fotbalistul a revenit pe teren pe 21 octombrie, într-un meci al echipei a doua. În prezent, Maftei s-a recuperat complet şi poate juca fără probleme, iar Rapidul îl cere cu insistenţă în Giuleşti. "Vasile Maftei este cel puţin interesant pentru noi. Este un fotbalist adevărat, a jucat atâţia ani în Giuleşti, ştie ce înseamnă spiritul acestei echipei şi, nu se ştie, poate că îl vom aduce acasă. Oricum, ultimul cuvânt îl va avea Răzvan Lucescu", a anunţat Constantin Zotta, preşedintele executiv al Rapidului.
Răzvan Lucescu a ţinut în permanenţă legătura cu Maftei în toată perioada în care el a fost accidentat şi i-a promis că va încerca să-l aducă în Giuleşti. Între cei doi există şi o relaţie strânsă de prietenie, iar Lucescu îl consideră soluţia perfectă pentru a-l înlocui pe Rui Duarte, al cărui angajament expiră în vară. În plus, Duarte este recunoscut pentru întârzirile repetate de la reuniri, fiind amendat în mai multe rânduri de conducerea giuleştenilor. Deşi Maftei ar agrea o revenire în Giuleşti, oficialii clujenilor nu iau în calcul spusele lui Zotta: "Nu consider că este serios ceea ce a spus domnul Zotta pentru că atunci când doreşti un fotbalist contactezi clubul de care aparţine. Noi nu ne-am gândit la aşa ceva pentru că nu există nici un interes oficial. Dacă anunţi aşa ceva pe canalele mass-media nu trebuie luat neapărat în seamă. Eu aştept ca Maftei să se recupereze complet fizic, tocmai de aceea joacă şi la echipa a doua, şi sper să îl avem apt 100% pentru retur, după o pregătire bună de iarnă", a replicat finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany. Pe durata accidentării lui Maftei, fundaşul şi-a încasat şi salariul, 12.000 de euro pentru fiecare lună în care a stat departe de teren.
Vasile Maftei (30 de ani) s-a transferat la CFR în decembrie 2010, de la Unirea Urziceni, echipă cu care a câştigat campionatul şi a obţinut 8 puncte în grupele Ligii Campionilor. Cele mai importante performanţe din carieră le-a obţinut la Rapid Bucureşti, unde a jucat în perioada 2001-2009, câştigând un titlu de campion, trei Cupe şi trei Supercupe ale României. Timp de mai mulţi ani a purtat şi banderola de căpitan al Rapidului, fiind unul dintre cei mai iubiţi jucători de sub Podul Grant.