Emma Răducanu are șanse mari să vină la Cluj pentru Transylvania Open. Bunica sa a dat-o de gol

Emma Răducanu are șanse mari să vină la Cluj pentru Transylvania Open. Bunica sa a dat-o de gol
| Foto: eurosport.ro

Noua senzație a tenisului mondial feminin, Emma Răducanu, proaspăt câștigătoare la US Open, este așteptată în România, țara în care s-a născut tatăl ei și unde încă trăiește bunica adolescentei.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Așadar, organizatorii Transylvania Open 2021, turneu WTA 250 care va avea loc la Cluj între 25 octombrie și 1 noiembrie, au invitat-o să ia parte la competiția care va avea loc luna viitoare, bazându-se și pe faptul că Răducanu ar putea să-și vadă și bunica în vizita sa în România.

Bătrâna a apus că nu a mai văzut-o pe Emma de când a început pandemia. „A fost ultima oară aici cu familia ei acum doi ani. Va fi aici luna viitoare la un turneu. Când va veni la București voi face sarmale. Este felul ei preferat de mâncare. Am învățat-o cum să gătească. A învățat când a venit să mă viziteze. Vă mulțumesc că ați sprijinit-o. Înseamnă mult”, a precizat aceasta.

Simona Halep (locul 11 WTA) a anunțat oficial, în urmă cu câteva zile, că va fi prezentă la Transylvania Open. Patrick Ciorcilă, directorul turneului, speră ca și Emma Răducanu să joace la Cluj, mai ales că tânăra învingătoare de la US Open nu și-a anunțat programul pentru finalul sezonului. 

„Emma are rădăcini românești, tatăl ei este din București și bunica ei locuiește în oraș, așa că sperăm că va accepta invitația noastră de a juca. Turneul face parte din circuitul oficial WTA, iar Simona Halep, fostă număr unu WTA și dublă câștigătoare de Grand Slam, a anunțat deja că va fi prezentă.

O vom întreba pe Emma și vom vedea, de asemenea, dacă Simona o poate ajuta să o aducă aici. Va fi fantastic pentru noi dacă va veni și suntem foarte încrezători că o va face, deoarece îi va oferi șansa de a ajunge în România, de a-și vedea bunica și de a-și vizita rădăcinile. Vorbește româna perfect și a spus că România este încă o parte din viața ei, chiar dacă locuiește în Londra. Ar fi întâmpinată cu brațele deschise", a declarat Ciorcilă, pentru thesun.co.uk.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza