Galeria Universităţii a cerut demisia Anamariei Prodan şi a părăsit peluza

Galeria Universităţii a cerut demisia Anamariei Prodan şi a părăsit peluza
În minutul 19 al meciului dintre Universiteta Cluj şi Gloria Bistriţa la scorul de 0-0, galeria Universităţii Cluj a părăsit peluza pe care o ocupa pe stadionul Cluj Arena.

Suporterii Universităţii sunt foc şi pară pe managerul Anamaria Prodan, pe preşedintele din acte Ioan Mărginean şi pe fostul finanţator Florian Walter. Încă de la începutul meciului cu Gloria Bistriţa, fanii i-au înjurat pe cei trei. În minutul 19 suporterii au părăsit peluza.

UPDATE Suporterii sunt foarte iritaţi şi de faptul că oamenii de ordine le-au dat jos de pe "gard" bannerele de protest, deşi acestea nu conţineau obscenităţi. După ce au părăsit peluza, suporterii au încercat să ajungă înaintea tribunei oficiale, dar au fost opriţi de un cordon de jandarmi. Pe drumul spre tribuna I în afara stadionului, ei continuă să scandeze împotriva Anamariei Prodan şi chiar au făcut apel la primar: "Emil Boc, fă ceva, că aprindem Primăria".

UPDATE 2 19.15 Se mai scandează: Nu vrem acte de c*cat, vrem un audit curat", "Walter şi cu Mărginean să aibă uşa în tavan", totul condimentat cu alte obscenităţi. Sunt aproximativ 100 de suporteri, ceilalţi preferă să rămână în tribună pentru moment, pentru a vedea meciul.

UPDATE 3 19.45 Pentru moment protestul suporterilor s-a încheiat. Ei au promis că revin la sfârşitul meciului ca să ceară demisia conducerii clubului.

Comenteaza