Îndoieli privind insolvența CFR-ului. “Premeditare, tertipuri! Justiția își va face treaba”

Îndoieli privind insolvența CFR-ului. “Premeditare, tertipuri! Justiția își va face treaba”
Are de recuperat o avere și consideră că societatea a intrat suspect în insolvență. Promite că se va adresa instanței.

Liviu Ganea nu și-a extaziat fanii în cele șase apariții fără gol în tricoul alb-vișiniu. Atacantul e într-un continuu regres, nu degeaba a fost împrumutat la Chiajna și la poalele Tâmpei. El a lansat un atac la adresa șefilor din Gruia, despre care susține că au premeditat totul, astfel încât jucătorii să nu-și mai poată primi restanțele.

"O să facem toate demersurile necesare pentru a vedea dacă intrarea în insolvență a CFR-ului s-a făcut așa cum trebuie. Termenul normal e de 30 de zile, la Cluj s-a făcut totul în patru zile. Restanțele mele sunt de 60.000 de euro. Ei n-ar vrea să-mi mai dea nimic, dar rămâne de văzut cât voi mai primi. Nu vreau să fac trimitere spre cineva anume, dar cine a semnat anumite documente, cine a contribuit la această situație, va plăti. Veți vedea că justiția își va face treaba.

S-au făcut tot felul de tertipuri, domnul Mureșan ne spunea să avem răbdare, să mai păsuim clubul câteva săptămâni, pentru că așteaptă să intre banii de la televiziuni și ne vor fi plătite toate datoriile. Inclusiv cei de la comisii ne spuneau că o să intre banii de la televiziuni. A fost ceva premeditat, astfel încât ei să intre în insolvență și să nu mai plătească nimic. CFR-ul mi-a propus acum un an și ceva să rănunț la mai mult de jumătate din bani și să plec liber de contract", a dezvăluit Ganea, la Dolcesport.

CFR a intrat oficial în insolvență miercurea trecută. În aceeași zi, comisiile LPF au lăsat echipa fără 24 de puncte, din cauza unor datorii mai vechi, și au trimis-o pe ultimul loc în Liga I. "Feroviarii" speră să-și recupereze punctele la Comisa de Recurs, sau, în ultimă instanță, la TAS.

 

 

 

Comenteaza