Îngrijorare înainte de derby-ul cu Oradea: “Nu e un secret că avem probleme sub panou”
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Dec 2012, 21:39
- Sport
- Ascultă știrea

Marti, elevii lui Niksa Bavcevic vor da piept, acasă, cu liderul incontestabil al Ligii Naţionale, CSM Oradea (ora 18:15), echipă care a pierdut un singur meci în acest sezon, adunând 12 victorii. Antrenorul croat al „studenţilor" speră ca gafele din ultimul meci să nu se mai repetă şi a repus pe tapet problemele din jocul echipei, în special cele de sub panou, unde Todorovic, Hallik sau Baciu nu au convins în acest sezon.
„Întâlnim o echipă foarte bună, care dezvoltă bine jocul, au multe recuperări, fizic stau foare bine. Au o fază de tranziţie bine gândită şi de aceea, după multe etape jucate acasă, cred ca Oradea e favorită. Nu e pentru nimeni un secret că avem probleme sub panou. Nu va juca Todorovic, va juca Hallik în acest meci", a spus Bavcevic. Preşedintele executiv, Mircea Cristescu, şi-a mai moderat discursul, şi a spus că o victorie în partida de azi ar însemna un nou început pentru „U" Mobitelco. „Diferenţa dintre a învinge şi a câştiga stă în atitudinea noastră. Când am avut atitudine, cred că nimeni nu a putut să ne oprească. Dacă reuşim să adunăm această echipă, care are o lună şi jumătate în minus de pregătire faţă de celelate echipe, cred că va fi bine. Este mult de muncă, se munceşte în continuare, chiar dacă la meciruile de acasă lucrul acesta nu prea se vede, dar sper că meciul cu Oradea să fie un prim pas pentru a deveni o echipă puternică", a spus Cristescu.
Partida dintre „U" Mobitelco şi CSM Oradea, din etapa a 14-a a Ligii Naţionale, se va juca marti, de la ora 18:15, în direct pe Digisport 2.