Internaţionalul Mihai Neşu, accidentat grav astăzi la antrenament

Internaţionalul Mihai Neşu, accidentat grav astăzi la antrenament
Fotbalistul Mihai Neşu a suferit astăzi o accidentare gravă în timpul unui antrenament al echipei FC Utrecht, la care joacă.

Internaţionalul român a fost operat dar medicii olandezi nu pot estima cât va dura perioada de recuperare a acestuia, conform prosport.ro.

În urma accidentării, fotbalistul are cel puţin o vertebră cervicală ruptă, conform unei declaraţii oferite de directorul tehnic al echipei Utrecht, Foeke Booy, citată de instituţii media olandeze, conform site-ului sportiv amintit.

"Nu am văzut accidentarea. Când am ajuns la el, mi-a spus că nu-şi poate mişca mâinile şi picioarele şi că simte durere la gât. Ne-am dat seama că este vorba despre o accidentare gravă şi am chemat imediat ambulanţa. Este greu să spunem cât va dura recuperarea. Este important ca imediat să aibă loc decompresia vertebrei fracturate. Apoi vom vedea cum vor reacţiona nervii. Nu avem încă nimic important de spus",a precizat doctorul echipei olandeze Utrecht, Simon Goedegebuure, pentru televiziunea clubului de fotbal olandez, citată de agenţia de ştiri Mediafax, potrivit prosport.ro.

Mihai Neşu, fotbalist la echipa olandeză FC Utrecht, a fost transportat marţi dimineaţă la spital, după ce s-a ciocnit cu un coechipier al său, în timpul unui antrenament.

Comenteaza