Italianul Davide Ballardini, în cărţi pentru „resuscitarea” CFR-ului

Italianul Davide Ballardini,  în cărţi pentru „resuscitarea” CFR-ului
Arpad Paszkany, finanţatorul „feroviarilor”, şi Ioan Andone s-au despărţit ieri, iar conducerea clujeană îşi caută antrenor în Serie A.

Davide Ballardini se numără printre favoriţii la preluarea băncii tehnice. În vârstă de 48 de ani, Ballardini le-a mai antrenat, printre altele, pe Lazio Roma, Palermo şi Cagliari, având peste 150 de meciuri pe prima scenă din peninsulă. Final de drum pentru Andone la CFR Cluj. Forţat sau nu, "Fălcosul" s-a despărţit de echipa din Gruia după remiza cu Galatasray şi ar fi făcut-o chiar dacă "feroviarii" ar fi învins în Turcia. Mai mult, el a vrut să plece încă de sâmbăta trecută, la o zi după înfrângerea cu Viitorul Constanţa, când i-a şi anunţat pe conducători că demisionează. În final, Paszkany l-a convins să mai rămână la partida cu Galata, pentru a ieşi din scenă cu un rezultat important. "Andone a spus de vineri că pleacă, iar sâmbătă a anunţat pe toată lumea că nu mai rămâne. Paszkany l-a chemat şi l-a rugat, a insistat foarte mult pe lângă el să mai stea la partida cu Galatasaray. I-a zis să rămână şi să -şi încheie mandatul cu o victorie, iar Andone abia a acceptat", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, un apropiat al conducerii "ceferiste". Ieri, Andone a coborât primul din avionul de întoarcere de la Istanbul, a stat puţin de vorbă cu presa, după care s-a dus direct la ultima întrevedere cu Paszkany.

Patronul luase deja legătura cu mai mulţi tehnicieni italieni şi aseară, până la închiderea ediţiei, Davide Ballardini era favorit să preia banca tehnică. În vârstă de 48 de ani, el le-a antrenat în carieră pe Sambenedettese, Cagliari, Pescara, Palermo, Lazio şi Genoa, iar ultima dată a fost la Cagliari, de unde a demisionat în luna martie. Interesant este faptul că Ballardini este un specialist în redresarea unor situaţii limită. În Serie A a fost mereu chemat atunci când echipele erau în colaps şi mereu a reuşit să le revitalizeze, iar situaţia e asemănătoare la CFR Cluj.

În decembrie 2007, Cagliari era ca şi retrogradată, iar antrenorul Sonetti fusese demis de conducere. A fost chemat Ballardini, iar formaţia a început să crească şi a strâns 32 de puncte sub comanda sa, salvându-se de la Serie B cu o etapă înainte de finalul campionatului. Ulterior, Ballardini nu s-a înţeles cu Massimo Cellino, patronul lui Cagliari, în privinţa prelungirii contractului, iar în vara lui 2008 a rămas liber. În septembrie a preluat-o pe Palermo, iar echipa din sudul Italiei a început să aibă rezultate nesperat de bune. A învins-o pe Roma cu 3-1, după care a câştigat în deplasare, la Juventus, acesta fiind primul succes a lui Palermo pe terenul lui Juve, în ultimii 47 de ani. La finalul sezonului a anunţat că nu mai vrea să rămână, iar pe 15 iunie 2009 a semnat cu Lazio Roma, formaţie cu care a câştigat Supercupa Italiei în faţa lui Inter.

Ulterior, Lazio a ajuns în subsolul clasamentului, iar Ballardini şi-a dat demisia şi a semnat cu Genoa, pe 8 noiembrie 2010. În vara următoare a părăsit gruparea genoveză şi s-a întors la Cagliari, antrenând până în martie 2012.

În afară de Ballardini, pe lista CFR-iştilor se mai află Eduardo Reja, Wallter Novellino şi Alberto Cavasin.

Se schimbă staff-ul tehnic

Tehnicianul care va prelua echipa îşi va aduce un secund, dar şi un preparator fizic. Conducerea clubului i-a dat mână liberă, mai ales că e nemulţumită de pregătirea fizică făcută. "Accidentările numeroase nu sunt întâmplătoare, s-a greşit mult la pregătire, iar Paszkany şi Mureşan ştiu acest lucru. Asta este o mare problemă, dar se va rezolva. Se va schimba preparatorul fizic, se va face altceva faţă de până acum", a declarat o persoană din anturajul conducerii. În prezent, postul de preparator fizic e deţinut de Paolo Potocnik.

A fost pe lista Stelei

Davide Ballardini a fost şi pe lista Stelei în vara trecută, dar patronul Gigi Becali nu a fost de accord să-i plătească salariul de 500.000 de euro pe sezon. Managerul stelist Mihai Stoica l-a recomandat şi a fost în Italia pentru a negocia cu el, dar s-a opus în final Becali.

 

 

Comenteaza