Laszlo despre Europenele de handbal feminin la Cluj: "La sala polivalentă mai e de lucru cel mult trei luni"

Laszlo despre Europenele de handbal feminin la Cluj:
Viceprimarul din Cluj-Napoca, Laszlo Attila, speră ca lucrările la Sala Polivalentă, blocate în instanţă, să fie reluate cât mai repede: mai e de muncă cel mult trei luni, spune el.

"Ne aşteptam ca instanţa să se pronunţe în această problemă a contestaţiilor astăzi, dar a fost amânată pe săptămâna viitoare. Mai sunt 2-3 luni de lucru la sală, sper ca problema să fie rezolvată cât de curând, iar lucrările să fie reluate repede, toată lumea ar avea de câştigat dacă sala ar fi finalizată", a spus Laszlo în direct la Ştirile REALITATEA TV Cluj. El adaugă că investiţia s-ar recupera "mult mai uşor" dacă la Cluj ar fi organizat campionatul european de handbal feminin, idee enunţată azi de preşedintele federaţiei de profil, Cristian Gaţu. "În faza incipientă a execuţiei s-a pus problema depunerii candidaturii pentru organizarea campionatului european de baschet tineret. Urma ca atunci când vedem că ne apropiem de finalizare să fie depusă candidatura din partea României", a spus Laszlo. "Am aflat din presă că a apărut această posibilitate a organizării turneului şi la Cluj şi mă bucur, sper să fim capabili să finalizăm această sală cât de curând", a conchis el.

Vezi aici declaraţiile lui Gaţu

Comenteaza