Lucescu, impresionat de galeria "studenţilor", dezamăgit de numărul mic de spectatori

Lucescu, impresionat de galeria
Antrenorul echipei Şahtior Donetk, Mircea Lucescu, a rămas impresionat de modul cum galeria Universităţii Cluj şi-a încurajat echipa pe parcursul celor 90 de minute de joc, dar a rămas destuld e dezamăgt de prezenţa numărului mic de spectatori din tribune.

"Impresionantă galeria. De mult n-am mai văzut pe un teren de fotbal, suporterii unei echipe să cânte 90 de minute. Este extraordinar", a fost remarca lui Lucescu

În ceea ce priveşte afluenţa publicului la meci, tehnicianul român s-a declarat destul de dezamăgit din cauza numărului de spectatori destul de scăzut. "M-aş fi aşteptat la mai multă lume. S-a schimbat, viaţa e cu totul şi cu totul alta, alte generaţii. Când apărea o echipa de brazilieni în Bucureşti şi erau de mâna a patra, stadioanele erau arhipline. Sincer m-aş fi aşteptat ca lumea să vină în număr ami mare, era şi duminica după amiaza. E o problemă cu atragerea publicului spectator. Noi toţi cei din est, vrem să ne batem cu echipele din vest, dar acolo e o altă cultură a jocului de fotbal. Stadioanele sunt arhipline peste tot: în Germania, Spania, Anglia, Franţa, Olanda, Belgia, în Italia au început să mai scadă. Nu înţeleg de ce pentru că preţurile sunt preţuri sociale, nu sunt preţuri exagerate, dar probabil o să vină o vreme când lumea o să se apropie mai tare de fotbal", şi-a exprimat mâhnirea Mircea Lucescu. 

Astfel tehnicianul a exclus posibilitatea de a jucat la Cluj cu echipa s-a în Liga Campionilor în eventualiattea în care UEFA nu i-ar fi permis să joace meciurile de pe teren propriu în Ucraina.  

"Dacă UEFA nu ne-ar fi permis să jucăm în Ucraina sigur că mă îndreptam spre România. Am primit şi o invitaţie la Cluj. Era Bucureştoiul, Clujul. Acum văzând participarea publicului n-aş mai vrea să mai vin să jucăm aici. Aş prefera un alt oraş pentru că fără suporteri rezultatele nu pot să vină, este imposibil", a încheiat Lucescu.

Legat de jocul de cele doup jocuri amicale de la Cluj, contra CFR-ului şi Universităţii, Lucescu s-a declarat destul de mulţumit în privinţa moartidelor oficiale care urmează

"A fost un meci de antrenament. Eu am avut această preocupare pentru a controla jocul, unul la Cernomoreţ la Odessa şi celălalt la Bilbao cu Atletico în Champions League. De aceea pentru mine era important controlul jocului, evitarea presingului, eliminarea jucătorilor are făceau presing, după aceea accelerări foarte rapide în atac. Un antrenament util, cred că şi pentru noi şi pentru Universitatea. Nu pot să fac nici un fel de remarci individuale ale jucătorilor pentru că nici nu-i cunosc, m-am uitat la ce făceam noi. Sunt mulţumit că am luat această hotărâre să ne deplasăm la Cluj pentru cele două meciuri. Mai dificil a fost jocul cu CFR Cluj din cauza faptului că am jucat seara, seara dă o altă viteză jocului şi datorită faptului că ei au fost ceva mai agresivi în joc. Nu m-a interesat în nici un fel rezultatul, decât prin prisma jocului", a declarat Lucescu.

Il Luce s-a referit şi la noul antrenor al Universităţii, George Ogăraru:

"Depinde de cei din jurul lui, de încrederea e care i-o acordă cei de aici, în ce măsură vor înţelege cât de grea e meseria asta. E o meserie extrem de grea şi n-aş vrea ca el să depindă doar de rezutlatul de duminică pentru că ar fi un păcat şi pentru el şi pentru cariera lui şi pentru ce ar putea să dea fotbalului. Eu am început jucând şi m-am apărat cu jocul. Jucam atât de bine încât nimeni nu putea să-mi spună că nu sunt bun ca antrenor", a încheiat Lucescu.  

Comenteaza