Mandorlini, cartonaş roşu pentru proteste la meciul cu numărul 700 din carieră. Ce suspendare riscă
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Sep 2023, 09:32
- Sport
- Ascultă știrea

Partida CFR Cluj-Petrolul Ploieşti, din etapa a 9-a a SuperLigii, care s-a jucat pe stadionul din Gruia luni seara, a adunat o serie de faze controversate, iar asupra arbitrajului au fost adresate acuzaţii de viciere de rezultat.
Antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini a protestat vehement în minutul 57 al meciului, după ce arbitrul a fluierat fault la intrarea lui Bîrligea asupra lui Pap.
În primă instanță, Istvan Kovacs i-a arătat tehnicianului cartonașul galben. Tehnicianul feroviarilor a continuat să protesteze alături de public și într-un final a primit cartonașul roșu, chiar în partida cu numărul 700 din carieră. În urma cartonașului roșu, antrenorul lui CFR riscă o suspendare de până la maximum 3 etape.
O serie de faze controversate au adus acuzaţii de viciere de rezultat la adresa arbitrajului. Petrolul a cerut penalty în minutul 32, la un contact între Alexandru Musi şi portarul Sava, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat nimic. Apoi CFR Cluj a cerut un penalty în minutul 48, la un contact între clujeanul Ajeti şi ploieşteanul Gomes, în careul gazdelor, dar centralul nu a văzut nici de această dată nimic neregulamentar.
La finalul partidei Andrea Mandorlini s-a dezlănțuit. Deşi CFR Cluj a jucat cu Petrolul, acesta i-a atacat pe cei de la FCSB, care se află în fruntea clasamentului. "Nu e prima dată când iau roșu, ultima oară a fost acum zece ani. Mi-a dat galben prima dată, m-am întors, apoi a venit și mi-a mai dat unul. Poate am depășit suprafața tehnică, dar cred că a fost exagerat.
VAR-ul e important dacă e folosit, dacă nu... Am văzut astăzi greșeli, dar și ieri a fost un arbitraj cu greșeli, mă refer la meciul Farului, asta nu face cinste fotbalului românesc. Acel arbitraj a fost o lipsă de respect față de Hagi, față de Popescu, jucători care au scris istorie pentru România. Nu am mai văzut un penalty absurd ca cel de ieri. E o pagină neagră pentru fotbalul din România", a declarat Andrea Mandorlini la finalul meciului cu Petrolul, transmite sportbull.ro.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei