Brazilianul a văzut direct cartonașul roșu după ce și-a lovit un adversar în debutul reprizei secunde în meciul contra celor de la Oțelul.
Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a anunțat că un "feroviar" va fi sancționat în urma eșecului contra Oțelului, scor 4-1.
Jucătorul în vârstă de 31 de ani a fost eliminat în partida dintre Universitatea Cluj și Farul Constanța, din sezonul regulat al Superligii.
FCSB, câștigătoarea titlului din SuperLigă, și CFR Cluj, echipa care a cucerit Cupa României, vor juca pentru Supercupa României la începutul sezonului viitor.
CFR Cluj și-a asigurat 3 puncte mari după victoria cu Universitatea Craiova din Gruia, dar a suferit şi o pierdere importantă.
Ieșirile nervoase ale antrenorului din Gruia, Dan Petrescu, au devenit tot mai dese, ultima dintre ele fiind chiar la un meci pe care CFR Cluj l-a câștigat, dar pe care antrenorul l-a văzut din tribune după ce a luat cartonaș roșu.
Antrenorul din Gruia, Dan Petrescu, nu s-a abținut nici la meciul de duminică seara, disputat pe teren propriu, cu cei de la Slobozia și a protestat împotriva arbitrajului până când a fost eliminat cu cartonaş roşu şi trimis să vadă partida din tribune.
CFR Cluj a fost învinsă pe teren propriu de Universitatea Craiova, scor 0-2, în runda cu numărul 3 din SuperLigă. La flash-interviu, Dan Petrescu, antrenorul din Gruia, a vorbit despre joc, dar și despre conflictul pe care l-a avut cu arbitrul Bîrsan.
Jucătorul CFR-ului a încasat cartonașul roșu în urma unui gest nesportiv în prelungirile jocului.
Antrenorul a oferit punctul său de vedere în legătură cu cele întâmplate pe finalul întâlnirii dintre Universitatea Cluj și Hermannstadt.