Manea își avertizează colegii înainte de CFR - Voluntari: ”Am avut meciuri mai dificile cu echipele mici”

Manea își avertizează colegii înainte de CFR - Voluntari: ”Am avut meciuri mai dificile cu echipele mici”
Fundașul lui CFR Cluj, Cristi Manea, a prefațat meciul cu FC Voluntari. Partida este programată astăzi, de la ora 20:45, în etapa cu numărul 20 din Liga 1.

Înaintea acestui joc, ardelenii ocupă locul 1 în campionat, cu 43 puncte. A doua clasată, FCSB, este la cinci puncte în spatele "ceferiștilor". FC Voluntari este pe 10, cu 22 puncte.

"Va fi un meci foarte dificil, ca și restul, dar vom da tot ce avem mai bun pentru a câștiga. Cu cât e diferența (de puncte - n. red.) mai mare, cu atât va fi mai bine pentru noi. Nu (ne gândim la vacanță - n. red.), suntem sută la sută focalizați pe meci.

Nu este prima oară când legăm multe victorii la rând, avem un lot puternic și sunt foarte încrezător că vom rămâne pe primul loc mult timp. Dacă stăm să analizăm toate jocurile, eu cred că am avut meciuri mai dificile cu echipele mai mici, decât cele mari. Nu știu, jucăm mai bine cu cele mari", a spus Cristi Manea.

Cristian Manea (20 ani) a evoluat integralist pentru CFR în toate cele 19 etape. El a venit la Cluj în această vară, sub formă de împrumut de la Apollon Limassol (Cipru).

FC Voluntari - CFR Cluj se joacă astăzi, de la ora 20:45. Întâlnirea va fi transmisă în direct pe Look TV, Digisport și Telekom Sport. În tur, ”feroviarii” s-au impus cu 2-0.

VEZI ce spune Dan Petrescu despre meciul cu ilfovenii

Comenteaza