Marcatorul CFR-ului în Supercupă, convins că formația sa va cuceri trofee în viitorul apropiat: "Echipa are ADN de campioană"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:48
- Sport
- Ascultă știrea

Alin Fică a egalat situația de pe tabelă în fața FCSB-ului, însă la final de meci "feroviarii" s-au văzut învinși de trupa din capitală.
Intrat după o oră de joc pe gazon în Supercupa României, Alin Fică a arătat imediat de ce este capabil și a marcat cu o execuție superbă, din afara careului. Totuși, reușita mijlocașului nu a fost suficientă pentru a duce partida la loviturile de departajare, FCSB a înscris în ultimele minute și a cucerit trofeul.
Cu toate acestea, Alin Fică rămâne optimist în legătură cu formația sa și e convins că CFR Cluj va cuceri trofee în viitorul apropiat.
"Eu nu vreau să comentez scorul. Cred că au fost două reprize diametral opuse. În prima repriză au dominat clar jocul, dar în a doua repriză ne-am revenit și noi și cred că am avut ocaziile cele mai concrete.
Eu am intrat hotărât, nu mai aveam nimic de pierdut. Mă bucur că am marcat și că am reușit să îmi ajut echipa, să fim pentru câteva minute la egalitate. Pentru ei a fost o doză de motivație în plus, pentru că au jucat în fața unui stadion plin, dar îi felicit.
CFR Cluj are un ADN de campioană. E un prim meci, ne așteaptă o serie de meciuri importante și sper ca totul să iasă bine", a declarat Fică la finalul Supercupei.