Alin Fică a egalat situația de pe tabelă în fața FCSB-ului, însă la final de meci "feroviarii" s-au văzut învinși de trupa din capitală.
Experimentatul jucător al formației din Gruia e cu gândul la viitor și la obiectivele mai importante ale sezonului.
Antrenorul de la CFR Cluj nu a participat la festivitatea de premiere și la flash-interviu după jocul cu FCSB.
Formația pregătită de Dan Petrescu a fost învinsă de mare rivală, scor 2-1, în primul meci oficial al anului.
Finanțatorul celor de la CFR Cluj a anunțat triumfător că trupa lui Dan Petrescu va cuceri primul trofeu al sezonului.
Campioana Superligii și deținătoarea Cupei României își dispută cel de-al treilea trofeu intern.
Cele două rivale din Superligă se vor întâlni în primul meci oficial al sezonului și vor concura pentru primul trofeu intern.
Președintele clubului din Gruia, Cristi Balaj, susține că primul trofeu al sezonului nu e la fel de important ca celelalte obiective ale echipei.
Antrenorul a oferit impresiile sale despre pregătirea de vară după ultimul meci amical din Austria.
Antrenorul formației din Gruia nu va putea conta pe doi dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei sale.