Mesajul lui Caroline Garcia înainte de Transylvania Open: "Sunt foarte încântată să trăiesc această experiență"

Mesajul lui Caroline Garcia înainte de Transylvania Open: "Sunt foarte încântată să trăiesc această experiență"
| Foto: wtatennis.com

Sportiva în vârstă de 29 de ani va participa în premieră la turneul WTA250 care se desfășoară în BT Arena, în perioada 16-22 octombrie 2023.

Iubitorii tenisului din Cluj-Napoca, dar și din România vor avea ocazia să vadă nume importante la ediția din 2023 a Transylvania Open.

Pe lângă Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, care cu siguranță vor fi favoritele publicului, alte sportive de top și-au anunțat prezența.

În BT Arena vor evolua, în mai puțin de o lună, Caroline Garcia (locul 11 WTA), Donna Vekić (locul 21 WTA) și Karolína Plíšková (locul 36 WTA), fost lider mondial la simplu. Franțuzoaica, fostă câștigătoare a WTA Finals a transmis și un mesaj fanilor din Cluj-Napoca.

"Salut România! Sunt Caroline Garcia. Am auzit că cel mai bun turneu WTA250 are loc la Cluj-Napoca în câteva săptămâni. Sunt foarte încântată să vin acolo și să trăiesc această experiență. Ne vedem curând!", a spus sportiva clasată pe locul 11 mondial.

Comenteaza