“Ne-am bătut de la egal la egal cu locul doi”

“Ne-am bătut de la egal la egal cu locul doi”
Antrenorul voleibaliştilor de la “U” Cluj, Bogdan Tănase, şi-a lăudat elevii pentru evoluţia de la Constanţa, deşi au fost învinşi în trei seturi de către Tomis, formaţie clasată pe locul secund în Divizia A1.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Meciul de la Constanţa l-am început foarte bine, ne-am ţinut de la egal la egal cu locul doi din campionat, însă în seturile următoare, pe fondul unor greşeli tehnico-tactice, echipa adversă a reuşit să se desprindă decisiv. Pentru noi urmează o deplasare extrem de importantă în economia clasamentului, în care întâlnim o echipă apropiată de valoarea noastră, dar care traversează o perioadă foarte bună în campionat. Sperăm să ne impunem jocul nostru obişnuit şi să obţinem victoria", a declarat antrenorul "U" Cluj, Bogdan Tănase. Voleibaliştii vor întâlni sâmbătă formaţia SCMU Craiova, în etapa a XVIII-a a campionatului. Partida este programată de la ora 18:30
în Sala Sporturilor "Horia Demian".

(D.S.)

 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .