Păcurar își asumă rolul de lider la ”U”. ”Îi voi ajuta pe tinerii de aici să ducă mai departe spiritul Universității"

Păcurar își asumă rolul de lider la ”U”. ”Îi voi ajuta pe tinerii de aici să ducă mai departe spiritul Universității
Împreună cu Gabriel Giurgiu, Păcurar l-a convins și pe Octavian Abrudan să revină pe teren.

Alexandru Păcurar s-a integrat în programul de pregătire al "Șepcilor roșii" încă de la începutul săptămânii. Acesta a redevenit jucătorul Universității Cluj, echipă la care i s-a alăturat și Gabi Giurgiu, un alt fotbalist care a fost crescut în pepiniera "studenților".

"Mă bucur foarte mult că m-am întors aici, mai ales că e vorba de clubul unde mi-am început cariera de fotbalist. Vreau să le mulțumesc pe această cale lui Radu Constantea și lui Ovidiu Sabău. Ambii au depus eforturi mari pentru reconstrucția echipei și, când m-au chemat să pun umărul la acest proiect, nu i-am putut refuza", a declarat atacantul "alb-negrilor".

"Pe Radu Constantea îl cunosc de mulți ani și suntem buni prieteni. Sabău mi-a fost antrenor, dar am și jucat împreună la un moment dat", a spus Păcurar.

Împreună cu Giurgiu, Păcurar l-a convins și pe Abrudan să revină pe gazon. "E extraordinar că voi fi din nou coleg cu Giurgiu. Tavi a început să se antreneze și el cu noi. Faptul că se întoarce pe teren e îmbucurător atât pentru mine, cât și pentru Gabi", a adăugat fotbalistul "Șepcilor roșii".

Păcurar își va asuma rolul de lider alături de Giurgiu (33 ani) și de Abrudan (32 ani). "E o plăcere să te antrenezi printre atâția copii ambițioși. Îi vom ajuta cât putem de mult pentru a se integra și a duce mai departe spiritul Universității Cluj. Totul e curat și frumos. O luăm de la zero", a afirmat vârful de 34 ani.

"Șepcile roșii" vor debuta pe 10 septembrie în noua stagiune, acasă, cu Unirea Triteni. O săptămână mai târziu, "U" va evolua, tot pe Cluj Arena, cu CFR Dej.

"Sunt șanse mari ca și restul meciurilor să le disputăm tot aici, depinde cum se va înțelege echipa cu celelalte formații. Ar fi mai ușor pentru noi și cu siguranță toți adversarii noștri ar fi onorați să joace pe un asemenea stadion, în fața unui asemenea public. Sper ca gazonul să se prezinte în condiții bune", a precizat Păcurar.

Trupa antrenată de Marius Popescu are unobiectiv extrem de ambiţios pentru următorii trei ani. "Studenții" încearcă revenirea în Liga 1 până în 2019, când se vor împlini 100 ani de la înființarea clubului "alb-negru".

"Va fi o experiență interesantă să pornesc de la acest nivel. Nu va fi ușor, dar obiectivul e realizabil. Nu există nici o presiune. Îmi doresc foarte mult să ajut echipa să se întoarcă acolo unde merită, atât cât pot. E un nou început", a mai zis el.

Păcurar și-a început cariera la Universitatea Cluj. El a mai evoluat de-a lungul carierei la Dinamo, Gloria Bistriţa, Pandurii Târgu-Jiu, Steaua şi ȚSKA Sofia

Gabriel Giurgiu, crescut tot în pepiniera Universităţii, a debutat în tricoul "alb-negru" chiar sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, în Liga a III-a. Mijlocaşul a mai trecut în carieră pe la formaţiile Oţelul Galaţi, Rubin Kazan (Rusia), Maccabi Netanya (Israel) şi Concordia Chiajna. În sezonul 2010-2011, Giurgiu a cucerit campionatul şi Supercupa României cu Oţelul Galaţi.

Octavian Abrudan este, la rândul său, clujean. A făcut primii pași în fotbal la "U" Cluj, în 1999. El a mai trecut pe la Gloria Bistrița, FC Brașov, Steaua, Rapid și Milsami Orhei. A jucat la "studenți" și în sezoanele 2011-2012, respectiv 2013-2014.

Comenteaza