Program gratuit de conducere preventivă, la Cluj

Program gratuit de conducere preventivă, la Cluj
În perioada 29 - 31 mai în Cluj-Napoca se desfăşoară Ford Driving Skills for Life, un program gratuit de conducere preventivă adresat tinerilor şoferi. Evenimentul va avea loc în parcarea Polus Center.

Prin intermediul programului au fost instruiţi peste 500.000 de oameni la nivel global prin cursurile practice şi online, de la prima lansare a programului în Statele Unite, acum 11 ani.

În Europa, programul a fost lansat în 2013 şi până în prezent au reuşit să treacă prin acesta este 6000 de şoferi. Pentru 2015 compania iniţiatoare a anunţat o investiţie de peste 2,6 milioane de euro pentru a instrui alţi 5000 de şoferi. Pe lângă România, Franţa, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania şi Rusia, programul se extinde anul acesta şi în Danemarca, Olanda şi Turcia.

Proiectul a fost lansat în România anul trecut, când pe parcursul a 5 zile de program în Craiova şi Bucureşti, echipa coordonatoare a reuşit să instruiască peste 1000 de tineri şoferi. Programul este implementat împreună cu instructorii şi piloţii de raliu de la Napoca Rally Academy.

Scopul său este de a ajuta tinerii şoferi să-şi îmbunătăţească aptitudinile în patru zone cheie şi anume recunoaşterea pericolelor, manevrarea vehiculelor, gestionarea vitezei şi a spaţiului. Aceştia sunt factori esenţiali în peste 60% din accidentele rutiere.

Pe parcursul programului se va testa capacitatea atenției distributive, dar se va şi insista asupra problemelor legate de factorii de distragere a atenţiei în timpul conducerii. Acest program îi ajută pe şoferi să conducă într-un mediu sigur şi în condiţii variate, astfel încât să conştientizeze ce se poate întâmpla atunci când la volan lucrurile par a scăpa de sub control.

Toti cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul dedicat, participarea la program fiind posibilă doar în baza înscrierilor.

Comenteaza