Protecţia Consumatorilor verifică dacă “U” – CFR a fost un meci de fotbal

Protecţia Consumatorilor verifică dacă “U” – CFR a fost un meci de fotbal
Reprezentanţii CJPC au fost în control la sediul “studenţilor”, încercând să afle dacă spectatorii trebuie să-şi primească banii înapoi pe bilete, să studieze cât durează un joc de fotbal, dar şi dacă ceea ce s-a întâmplat marţi, la ora 21:30, a fost un asemenea eveniment.

Întreruperea derby-ului cu CFR Cluj s-a lăsat cu mai multe controale întreprinse la sediul lui "U" Cluj. Oficialii "studenţilor" au avut de dat explicaţii reprezentaţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), ai poliţiei şi jandarmeriei. Delegaţia CJPC condusă de Mircea Radu a verificat inclusiv dacă pe biletele de intrare se specifică dacă acestea sunt valabile pentru un meci de fotbal între FC "U" Cluj şi FC CFR 1907 Cluj.

Agitaţie mare joi la sediul Universităţii, chiar de la primele ore ale dimineţii. Mai întâi, clubul a fost vizitat de reprezentanţii CJPC, în frunte cu însuşi directorul Mircea Radu. Potrivit acestuia, pe adresa CJPC s-au făcut patru sesizări după meciul cu CFR Cluj, prin care solicitanţii îşi cereau banii pe bilete înapoi, pentru că partida s-a întrerupt după jumătate de oră. Asta, în condiţiile în care Comisia de Disciplină nu a apucat să anunţe nici un verdict în acest caz. Reprezentanţii CJPC au solicitat mai multe acte clubului şi i-au luat în colimator pe cei de la "U" pentru că pe bilete nu era specificat ce reprezintă FC "U" vs. FC CFR 1907, adică "meci de fotbal". De asemenea, cei de la Protecţia Consumatorilor susţin că au primit o sesizare legată de faptul că o persoană ar fi cumpărat un tricou replică pentru care nu a primit bon fiscal. În plus, CJPC a făcut cercetări pentru că cineva i-ar fi înştiinţat că responsabilii de la raioanele de vânzare nu ar fi purtat ecusoane.

"Am primit sesizări de la patru persoane legat de meciul dintre «U» şi CFR, care spuneau că doresc banii înapoi pentru că jocul nu a durat 90 de minute. Am mers la club şi am făcut verificări, am solicitat acte. Pe bilet nu este înscris faptul că e un meci de fotbal şi nu se precizează ce însemnă FC (fotbal club - n. red.) «U» Cluj vs FC (fotbal club - n. red.) CFR 1907 Cluj. Solicitările au venit de la persoane fizice. Rămâne să studiem regulamentul şi să vedem dacă un meci trebuie să dureze 90 de minute sau nu. Am fost sesizaţi şi că pe tichet nu este trecută inscripţia «bilet de intrare». Săptămâna viitoare vom şti mai multe", a explicat directorul CJPC, Mircea Radu.

În afara reprezentaţilor de la Protecţia Consumatorilor, la club s-a deplasat şi un echipaj de poliţie pentru a solicita informaţii despre persoanele implicate în incidentul cu Ricardo Cadu, dar şi trimişi ai jandarmeriei. Aceştia din urmă i-au informat pe oficialii clubului că vor fi amendaţi cu suma de 20.000 de lei.

În Regulamentul de Organizare a Activităţii Sportive (ROAF) se precizează că un joc de fotbal durează 90 de minute, dar că acesta poate fi întrerupt în anumite condiţii la solicitarea arbitrului.

Pe de altă parte, o partidă de fotbal se poate prelungi în cazul în care jocul este întrerupt pe parcursul său ori se poate încheia după 120 de minute, plus penalty-uri, în cazul partidelor eliminatorii.

Scandal în tur: "Biletele cu valoare zero au apărut dintr-o eroare de sistem"

După derby-ul de anul trecut, din Gruia, CFR Cluj a fost sancţionat de Protecţia Consumatorilor cu "avertisment", după ce s-a descoperit că a emis bilete cu valoare 0 (zero), care au fost împărţite în tot oraşul şi care ar fi trebuit să ajungă la propriii suporteri. Oficial, cel mai ieftin tichet la acel joc costa 150 de lei. "Am constatat că biletele cu valoare 0 sunt invalide. Ni s-a explicat de ce, au apărut aşa dintr-o eroare din sistem. S-ar putea ca biletele să fi ajuns la unele persoane dintr-o eroare sau cu bunăvoinţa celor de la casele de bilete. Dar nu au putut fi folosite, doar dacă le-au arătat şi au avut indulgenţă cei de la poartă", a spus şeful CJPC Cluj, Mircea Radu, adăugând că "oficial şi legal" biletele nu au putut fi folosite. "Sunt false, se verifică ce au spus reprezentaţii clubului", a conchis Radu. Tichetele verificate la acea vreme de către CJPC, atât cele cu preţ "zero", cât şi cele cu preţul începând de la 150 de lei, nu conţineau explicaţia "meci de fotbal" şi nici nu se explica dacă "CFR 1907 - Universitatea Cluj" semnifică un asemenea eveniment. Pe tichet nu se preciza nici dacă acestea reprezintă un "bilet de intrare".

Cătălin SUCIU, Alin ŞUTEA

 

 

Comenteaza