Ronaldinho, întâmpinat de Emil Boc la Sports Festival 2025: "Mulți poate doar speram să îl vedem pe stadion, acum îl avem la Cluj"
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Iun 2025, 19:24
- Sport
- Ascultă știrea

Primarul orașului l-a așteptat la hotel pe fostul fotbalist brazilian, care va face spectacol sâmbătă în BT Arena.
Ronaldinho a fost întâmpinat la Cluj-Napoca așa cum se cuvine, chiar de Emil Boc, un fan declarat al său. Primarul l-a așteptat cu un tricou pe brazilian și a schimbat câteva cuvinte cu fostul Balon de Aur.
"E o zi istorică pentru mine, nu cred că mă spăl pe dreapta după ce am dat mâna cu Ronaldinho. Mă bucur că orașul, datorită lui Patrick Ciorcilă, poate oferi atâtea bucurii, un mediu relaxant pentru iubitorii de sport.
Mulți poate doar speram să îl vedem pe un stadion, acum îl avem pe Ronaldinho la Cluj. Este o legendă, omul care l-a lansat pe Messi, i-a dat pasa pentru primul gol. Ne bucurăm că putem avea asemenea talent la Cluj și îi așteptăm pe toți clujenii să se bucure de Sports Festival.
L-am așteptat cu un tricou cu Ronaldinho la Cluj 2025. Eu mă pricep doar la fotbal și tenis, dar pot încerca și altele. Sportul e cea mai importantă investiție în sănătate", a declarat primarul după întâlnirea cu legendarul fotbalist brazilian.
Ronaldinho & Friends – cel mai așteptat meci demonstrativ al verii
Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 18.00, BTarena va fi gazda celui mai spectaculos eveniment fotbalistic al verii: meciul demonstrativ între All Stars Team - echipa internațională „Ronaldinho & Friends” - și Team Romania. În teren vor intra legende precum Ronaldinho, Adriano, Robert Pirès, Marco Materazzi, Wesley Sneijder, Júlio César, Ricardinho, Kevin Kurányi și Cristian Zaccardo.
Echipa României îi va include pe Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Răzvan Raț, Cosmin Contra, Alexandru Chipciu, Bogdan Lobonț, Florin Cernat, Adrian Ilie și Eric de Oliveira, antrenați de Ioan Ovidiu Sabău. Antrenorul All Stars Team este Felix Luz. Meciul se va juca în format 5+1, în două reprize de câte 30 de minute.