Rugby la Cluj. CSM Bucureşti ţinteşte primul său trofeu, Cupa României

Rugby  la Cluj. CSM Bucureşti ţinteşte primul său trofeu, Cupa României
| Foto: Dan Tăuţan

Echipa de rugby CSM Bucureşti vizează câştigarea primului trofeu din istoria sa, sâmbătă, în finala Cupei României, la Cluj-Napoca, în faţa echipei CSM Ştiinţa Baia Mare.

''Tigrii'' sunt pregătiţi de finală, după ce au învins în penultimul act câştigătoarea ultimelor ediţii ale competiţiei, Timişoara Saracens.

''Am profitat de cele două săptămâni de pauză, ne-am antrenat cu gândul la finală şi la faptul că vrem să aducem Cupa acasă. Am avut două meciuri grele, Steaua şi Timişoara, dar am avut timp să ne revenim, toţi suntem concentraţi, refăcuţi din punct de vedere fizic şi gata să câştigăm Cupa. Va fi un meci greu, vom da totul pentru a învinge. Ne dorim foarte mult, ar fi un plus şi pentru noi, răsplata noastră după perioada grea de pregătire şi anii de muncă, plus pentru club, care merită să aibă în vitrină un trofeu adus de secţia de rugby. Suntem conectaţi, este o finală, o sărbătoare, abia aşteptăm să jucăm. Am muncit mult să ajungem aici, suntem pregătiţi'', a declarat căpitanul echipei bucureştene, Adrian Ion, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Pentru internaţionalul român Johannes van Heerden acest meci cu Ştiinţa Baia Mare are o semnificaţie aparte. El va debuta la CSM Bucureşti, echipă pentru care nu a apucat să joace până acum, fiind implicat în acţiunile primei reprezentative a României. Van Heerden îi va avea în faţă pe foştii săi coechipieri, cu care a împărţit vestiarul în ultimele cinci sezoane.

''M-am odihnit după meciurile grele pe care le-am avut la naţionala României. Sunt bine acum, refăcut din punct de vedere fizic şi nerăbdător să joc finala Cupei României. Va fi un meci special pentru mine. Am vorbit cu foştii mei colegi, mi-au zis că abia aşteaptă şi ei meciul. În teren suntem duşmani, dar în afară, după ce se termină partida, suntem prieteni'', a mărturisit sud-africanul.

''Ştiu tot ce fac ei, cum joacă la margine, cine intră cu balonul mai mult, le-am dat informaţiile colegilor mei. Toată lumea să mizeze pe CSM în meciul de sâmbătă. Am câştigat Cupa cu Baia Mare, dar îmi doresc să o câştig şi cu CSM'', a mai spus van Heerden.

Eugen Apjok, antrenorul echipei CSM Bucureşti, i-a pregătit pe băimăreni aproape 14 ani, timp în care a câştigat de patru ori titlul de campion, o dată Cupa Regelui şi de două ori Cupa României.

''E o mare satisfacţie şi mândrie să ştiu că i-am antrenat pe toţi jucătorii care vor fi pe teren în finală, înseamnă că am făcut bine tot ce am făcut'', a spus tehnicianul.

Apjok crede că meciul este deschis oricărui rezultat şi nu consideră că este un avantaj major faptul că el cunoaşte bine adversarul: ''Trebuie să ne bucurăm că disputăm această finală. Este vorba despre ce putem face noi, nu m-am concentrat pe ceea ce face Baia Mare. Sunt 8-9 luni de când am plecat de acolo, antrenorul lor a schimbat multe de atunci. Dacă reuşim să punem două reprize cap la cap, să jucăm aşa cum am făcut-o în a doua parte a meciului cu Steaua şi prima cu Timişoara, atunci va depinde doar de noi. Băieţii sunt dornici de a juca, sunt entuziaşti. Baia Mare are mai multă experienţă, au disputat multe finale, dar avem şi noi jucători cu experienţă care vin de la alte echipe, unde au avut parte de astfel de meciuri. În plus, sunt ceilalţi jucători care sunt flămânzi după trofee. Asta poate fi un avantaj pentru noi, dorinţa de a câştiga primul trofeu la rugby din istoria clubului. La fel mi s-a întâmplat şi când antrenam la Baia Mare, la prima finală jucată... dorinţa jucătorilor îi poate face să-şi împingă limitele, să evolueze peste ceea ce cred ei că pot'', a declarat Apjok.

Finala Cupei României are loc sâmbătă 31 martie, la Cluj-Napoca, pe stadionul ''Iuliu Haţieganu'', de la ora 11,00. CSM Bucureşti s-a calificat în premieră în finala competiţiei după ce a învins-o în semifinale pe Timişoara Saracens, cu scorul de 27-22, în timp ce Ştiinţa Baia Mare a dispus de CSA Steaua cu 16-7.

Etichete
Comenteaza