Se anunţă ditamai scandalul. Măsuri sporite de securitate la derby

Se anunţă ditamai scandalul. Măsuri sporite de securitate la derby
Clubul de fotbal CFR Cluj, prin preşedintele Iuliu Mureşan, anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul din Gruia dintre CFR şi Universitatea Cluj, din cadrul etapei a IX-a a Ligii I la fotbal.

Sezonul trecut la meciul din Gruia, câştigat de Universitatea cu 2-1, pagubele produse s-au ridicat la suma de 10.000 de euro, după ce au fost sparte toaletele şi au fost distruse câteva camere de supraveghere.

”Universitatea n-a plătit pentru ce s-a întâmplat în stagiunea trecută pentru că cei de acolo nu înțeleg că suporterii formației lor trebuie să stea în sectorul destinat galeriei oaspeților. Ei își cumpără deliberat bilete în alte zone și fac prostiile pe care le-au făcut și la meciul trecut. Noi vrem ca acest lucru să nu se mai întâmple și vom lua măsuri în acest sens.

Până joi veți afla ce decizie s-a luat. Nu am stabilit încă prețul biletelor pentru acest meci. Mai avem un meci de jucat până atunci (n. red. Cupa României). Joi se vor afișa prețurile. Nu pot să vă spun în acest moment dacă vor crește sau vor fi aceleași”, a declarat, pentru stiridesport, preşedintele Iuliu Mureșan.

Partida CFR Cluj - Universitatea Cluj, din cadrul etapei a noua a Ligii I la fotbal, se va disputa luni, 29 septembrie, de la ora 21:00.

Comenteaza